Trăim într-o lume şi într-un timp cu multe probleme, dar şi cu multă ştiinţă. Este nevoie de oameni care ştiu unde sunt rănile, se pricep să găsească soluţii, cunosc cauzele, fac lumină şi aprind speranţele, nu numai cu competenţă, adaptabilitate şi entuziasm sporit, dar şi cu iubire. Se comit însă atâtea greşeli, cunoştinţele şi acţiunile multora sunt superficiale, seci, artificiale, vin din atâta ignoranţă... Prin stilouri, seringi, ecrane, birouri, laboratoare etc. curge atâta ură! La fel cum forţele naturale (electricitatea, energia atomică etc.) pot fi benefice sau mortale în funcţie de nivelul cunoştinţelor şi de intenţiile celui ce le utilizează, tot aşa prostia şi lenevia unora pot dirija forţa falsei iubiri spre neînţelegere, nefericire sau moarte.

Cunoaşterea, educaţia şi meditaţia aşază dragostea pe mai multe niveluri, determină saltul de la o iubire căutată prin ochiul exterior la iubirea profundă trecută prin ochiul interior al sufletului. ("Cu cât cunoşti mai mult cu atât iubeşti mai mult"). Iubind înveţi să mulţumeşti durerilor oamenilor şi tuturor lucrurilor că există. Învăţând iubeşti cu speranţă o nouă primăvară a lumii, cu Dumnezeu. Un om care ştie să iubească nu se formează în bar, la discotecă, la televizor sau printr-o diplomă oarecare. Acasă, în familie, pe băncile şcolii şi în amfiteatrele facultăţilor, pe ogor sau pe şantier, muncind, călătorind, studiind, înţelegi sensul adevărat al iubirii, fericirii, menirii. Iubeşti cu adevărat atunci când ştii să te debarasezi de nimicuri, de gunoaie, de mediocritate şi-ţi cultivi înţelepciunea de a fi de folos. ("Când oamenii devin în iubire, din nou oameni unii pentru alţii, se deschide cerul peste pământ" - Phil Bosmans - Cuvinte pentru a fi om)

Trebuie să ştim că altfel de iubire, infinită, i se cuvine unui Dumnezeu al iubirii care s-a jertfit pentru noi din iubire decât unei persoane. Izvorăşte astfel iubirea din inimile românilor pentru un papă care a ştiut să vorbească româneşte în Parcul Izvor. Se adună altfel iubirea în noi pentru un preot care ştie să adune energii ca să construiască biserici şi să salveze suflete. Altfel învaţă să iubească învăţăceii un dascăl care ştie să-i înveţe. Sfântă-i iubirea fiului pentru o mamă care ştie să iubească copilul trecând prin oricare sacrificiu şi jalnică-i iubirea pentru o "mamă" care şi-a "uitat" copilul bolnav la maternitate sau pe stradă...

Dintre numeroşii oameni de ştiinţă, militanţi pentru înţelegere şi iubire, am ales exemplul lui G.W. Leibniz (1646-1716), matematician şi filozof german, unul din geniile universale (fondator al Academiei de Ştiinţe din Berlin, creator al calculului diferenţial şi integral; a introdus noţiunea de funcţie transcendentă, a pus bazele logicii binare; creator al teoriei monadelor; a construit o maşină de calcul; a proiectat baraje şi elevatoare; a studiat istoria, sanscrita, biologia, geologia, dreptul etc.) Leibniz a crezut în atotputernicia moralei creştine şi a fost profund încrezător în puterea raţiunii omeneşti. A urmărit crearea unui sistem matematic de gândire aplicabil în politică şi teologie care să ducă omenirea spre o organizare şi existenţă bazată pe raţiune şi iubire. Reţinem două fraze optimiste, celebre, (ironizate de Voltaire): "Totul este pentru mai bine în cea mai bună dintre lumile posibile" şi "Dreptatea nu este altceva decât iubirea de om a înţeleptului". Electorul de Mainz l-a trimis, în perioada 1672-1676, într-o misiune diplomatică la Paris cu scopul de a pune bazele unei păci între catolicii francezi şi protestanţii germani, bazată pe o nouă teologie creştină. A învăţat aşadar să vindece diferenţele prin iubire.

- Mi-a fost teamă să mai scriu... Atâtea îndoieli, interpelări, critici (N-am ştiut să-mi acopăr teama cu iubire!)

- S-a săturat de ţara x, teoria y, suferinţele lui z... (N-a ştiut să acopere cu iubire gândirea!)

- Se miră de lacrimile "l", de tânărul "t", de importanţa "i", de frumuseţea "ţ".. (De ce nu acoperi cu iubire mirarea?)

- Noi suntem mari şi tari, ba mici şi săraci, ba nu, bine mersi, boieri, bandiţi, banali... (Am acoperit cu iubire părerile?).

De la Dumnezeu la om, de la anul 1 la anul 2000, de la omul aproape învins la omul ce a învins, de la copil la bătrân, toate diferenţele de spaţiu, de timp, de efort, de cultură, de civilizaţie, de bogăţie etc., dispar mai repede, mai dulce, mai blând sub şuvoiul năvalnic de fapte fierbinţi de iubire!

Petru Gălăţanu (Roman)