Înfiinţată la 27 iunie 1884 de către Papa Leon al XIII-lea prin scrisoarea "Quae in christiani nominis incrementum", Dieceza de Iaşi are peste 259.000 de credincioşi în 77.418 familii, majoritatea români. Se împarte în nouă decanate cu 124 de parohii şi 291 de preoţi. Zonele compact catolice sunt Bacău şi Roman, unde există parohii cu peste 2.500 de familii. Oraşul Iaşi, reşedinţa episcopală, are o catedrală cu patronul: "Adormirea Maicii Domnului". Sfinţită şi dată în folosinţă la 15 august 1789, biserica din Iaşi, care va deveni catedrală, a fost renovată de mai multe ori şi mărită în 1869.
După decembrie 1989 s-a început reorganizarea vieţii spirituale în dieceză. S-au deschis parohii noi; s-a reînceput viaţa religioasă deschizându-se case pentru călugări şi călugăriţe; s-au construit noi lăcaşuri de cult, actualmente fiind în construcţie peste 25 de biserici; s-au redeschis Editura şi Tipografia "Presa Bună"; s-a reînceput publicarea revistei diecezane "Lumina creştinului", a Almanahului "Presa Bună" şi a cărţilor necesare creşterii spirituale. O mare speranţă pentru viaţa Bisericii o constituie tinerii care urmează cursurile Facultăţii de Teologie Didactică, cei înscrişi la Liceul "Sfântul Anton" din Bacău, precum şi cei care urmează Colegiul Sanitar Postliceal "Sfânta Lucia" din Iaşi. Îmbucurător este şi faptul că tot mai mulţi laici - tineri şi adulţi - activează în diverse asociaţii de apostolat sau de binefacere.
Alături de Seminarul diecezan din Iaşi există Seminarul franciscanilor şi verbiţilor la Roman, al capucinilor la Oneşti şi al asumpţioniştilor la Mărgineni. În total sunt 747 de seminarişti.
* * *
Episcopi şi administratori apostolici în Iaşi
1. Nicolae Iosif Camilli (1884-1894)
2. Dominic Jaquet (1895-1903)
3. Nicolae Iosif Camilli (1904-1915)
4. Ulderic Cipolloni (1916-1920, administrator apostolic)
5. Alexandru Cisar (1920-1924)
6. Mihai Robu (1925-1944)
7. Marcu Glaser (1944-1947, administrator apostolic)
8. Anton Durcovici (1947-1949)
9. Marcu Glaser (1949-1950)
10. Petru Pleşca (1950-1977)
11. Petru Gherghel (1978-1990, administrator apostolic; episcop de Iaşi de la 1 mai 1990)
12. Aurel Percă, (episcop auxiliar de la 8 decembrie 1999)