Mesajul de speranţă lansat de mulţimea copiilor a răsunat puternic duminică, 2 ianuarie, în sugestivul peisaj amenajat de Crăciun oferit de Piaţa "Sfântul Petru", în ziua dedicată jubileului celor mici, al copiilor, prima dintre marile adunări specifice acestui timp care vor marca întregul an sfânt, anul 2000. Aproape 50 de mii de copii din 40 de ţări au participat la jubileul copiilor; printre ei au fost prezenţi şi copii din România. Participarea a fost organizată la nivel diecezan (pentru Italia) şi naţional (pentru celelalte ţări) cu o coordonare între referenţii naţionali şi diecezani şi Secretariatul general. Prin această zi s-a încercat pregătirea celor mici pentru a trăi anul sfânt ca prieteni ai lui Isus, pentru a se simţi fraţi cu toţii, cu cei care sunt săraci sau în dificultate, pentru a trăi ca şi pietre vii în Biserică şi în lume.
Cei mai mulţi copii au sosit vineri, 31 decembrie. Au fost cazaţi şi au sărbătorit Anul Nou în locurile stabilite. Sâmbătă dimineaţa au vizitat oraşul Roma, iar după-amiază au participat la un program despre istoria jubileelor şi apoi la sfânta Liturghie. Duminică, 2 ianuarie, a fost ziua lor, jubileul copiilor. Dimineaţa, la ora 9.00, în bazilica "Sfântul Petru", au fost prezenţi la sfânta Liturghie, celebrată special pentru ei de către cardinalul Roger Etchegaray, secretar al Comitetului Central pentru Marele Jubileu. La ora 11.00 s-au adunat în Piaţa "Sfântul Petru" ca apostolii bucuriei. Au cântat şi s-au rugat "Îngerul Domnului" cu Sfântul Părinte. Simplu şi clar, mesajul adresat de către Ioan Paul al II-lea copiilor şi adolescenţilor a fost în mai multe limbi: italiană, engleză, spaniolă, poloneză. Un spectacol emoţionant a încheiat jubileul; coruri şi dansuri din toată lumea au îmbogăţit sărbătoarea. Erau prezenţi copii din 39 de ţări. În costumele lor naţionale au traversat aula pentru a urca pe scenă. Sărbătoarea a continuat cu micile dansatoare din Bangladeş, China şi Australia. Deosebită a fost participarea unui grup de copiii proveniţi din Ţara Sfântă: un evreu, un israelian musulman şi un palestinian creştin care împreună au cântat din instrumente tipic ţărilor, în onoarea Sfântului Părinte.
* * *
Spune-i da
"La începutul unui nou an nu putem uita pe toţi cei de-o vârstă cu voi care îndură foame sau violenţă şi pe toţi care sunt victime ale unei abjecte forme de exploatare. Cum putem uita apoi numeroşii copii cărora le este negat până şi dreptul de a se naşte? Atunci când oamenii vor să construiască o lume ignorând pe Dumnezeu şi legea sa crează de fapt o situaţie de suferinţă şi nedreptate din ce în ce mai mare. De jubileu Domnul ne invită să corectăm aceste greşeli colaborând la marele plan pe care el îl are pentru fiecare persoană şi pentru tot neamul omenesc. Isus are nevoie de voi pentru înfăptuirea acestui plan. Vă încredinţează vouă planurile şi vă întreabă pe fiecare: Vrei să fii prietenul meu? Vrei să mă ajuţi să facem lumea mai frumoasă şi mai primitoare? Vrei să fii o mărturie a iubirii mele în Biserică şi în lume? Spune-i da". (Mesajul Sfântului Părinte în limba engleză).