Sora mea era foarte hotărâtă: voia să se despartă de soţ după zece ani de căsătorie de care s-a ales praful din cauza cumnatului care reîncepuse să bea. "S-au luat" din dragoste şi în numele acestei afecţiuni el nu a mai băut, deoarece se simţea iubit, avea forţă şi entuziasm să lupte cu sărăcia, cu complexele, cu atâţia "nu" pe care i-a primit când căuta o muncă mai bună... Nu mai avea nevoie de acest drog. Dar fericirea asta a durat puţin şi iar a început să bea ca să uite, ca să găsească siguranţa celui care se simte stăpânul lumii. Şi în ce hal se mai prezenta în faţa soţiei şi a copiilor! Alţii sunt violenţi, înjură, îşi lovesc soţia. Cumnatul meu nu a ajuns până în acest punct, însă erau certuri care nu se mai sfârşeau cu sora mea care nu îl accepta în starea aceea. Eu încercam să fiu prezentă în acele momente tragice, mai ales pentru copiii pe care îi scoteam afară la joacă pentru a le astâmpăra plânsul. Părea un cerc închis: cu cât sora mea încerca să-l schimbe, cu atât el bea mai mult; cu cât ea striga mai tare adevărul situaţiei, cu atât el lipsea mai mult de acasă, iar coarda întinsă era pe cale să se rupă. Şi am intrat în biserică. Cristos trona pe cruce. Crucea înălţată de la pământ îl înălţa pe el către cer. Cei ce se prind de cruce sunt înălţaţi cu el. "Doamne, priveşte la crucea surorii mele şi înalţ-o!"...

De câte ori nu i-am ascultat durerile pentru a-i mai uşura un pic crucea. Ea asculta ceea ce iubirea lui Dumnezeu îmi sugera să-i spun în acele clipe, deşi era mai mare decât mine. I-am putut povesti experienţa mea: cât de greu mi-a fost să trăiesc fără prezenţa tatălui în casă, deoarece şi părinţii noştri se despărţiseră imediat după naşterea mea. Lucrul acesta a impresionat-o foarte mult pentru că şi ea, deşi mai mare, a suferit foarte mult din acelaşi motiv. A decis atunci să rămână în casă cu condiţia ca eu să-i fiu mereu aproape, mai ales când soţul se îmbăta. Nu mi-a fost nici mie uşoară această cruce.

Odată a trebuit să lipsesc vreo trei zile şi când m-am întors situaţia se precipitase: cumnatul meu se accidentase pe când era beat iar sora mea îl lăsase fără nici o îngrijire deşi rănile cereau o asistenţă continuă. Dacă rănile încetul cu încetul se cicatrizau, cele deschise în raportul cu sora mea erau deschise şi sângerau în continuare. Am folosit o stratagemă pentru a-i apropia. De multe ori, în momentele când trebuia să ia medicamentele, eu lipseam şi, vrând nevrând, trebuia să i le dea sora mea; nu scăpam nici o ocazie să vorbesc numai pozitiv despre celălalt şi viceversa. Într-o zi, pe care n-am s-o uit niciodată, cumnatul mi-a cerut scuze pentru tot răul pe care-l făcuse în familie. Am înţeles că îmi cerea mie iertare pentru că nu avea curaj faţă de soţia lui. L-am făcut să înţeleagă că nu mie trebuie să-mi ceară iertare, ci soţiei lui. Am chemat-o pe Ana şi împreună am examinat tot ceea ce nu mergea între ei în aceşti ani: şi-au spus totul şi şi-au cerut iertare reciproc. Iosif a încetat să mai bea, ajutat fiind şi de sora mea. Tensiunea de mai înainte s-a transformat într-un climat de pace şi unire între toţi.

Pagină realizată de pr. Cristinel Fodor