Interviu cu un nigerian

Încercând să-mi fac o părere despre modul trăirii credinţei la nigerieni, am luat un interviu unui tânăr căsătorit, cu un copil, puternic implicat în viaţa Bisericii locale. Numele lui este Stephen Iroegbu, are 30 de ani, este din tribul Igbo (unul din cele trei triburi importante în Nigeria) şi lucrează în birou cu mine, la Siemens. Pentru cei din tribul Igbo nunţile sunt foarte fastuoase şi costisitoare, iar, pentru nigerieni, tradiţiile au o putere greu de imaginat. În viaţa nigerienilor tradiţia este un motiv de mândrie naţională şi nu numai.

- Conform unei statistici germane din noiembrie 1999 în Nigeria sunt 50 % musulmani şi 40 % creştini. Care este natura relaţiilor tale cu musulmanii?
Uneori musulmanii sunt oameni foarte dificili. Ei au un mod specific de a crede în viaţa de apoi... Apoi, conform Coranului, unii cred că vor fi răsplătiţi dacă ucid un creştin şi asta pentru mine este foarte anormal... Sunt şi aici, la noi, la Siemens, musulmani convertiţi la creştinism, care spun că nu au putut înţelege această religie. Ce să spun, în general, mă feresc de ei.

- De când îţi aminteşti că vii la biserică?
Vin în fiecare duminică la biserică de la vârsta de 3 luni. Din 1977, când aveam 7 ani, am început să conştientizez. Într-un fel, atunci voiam să-i arăt lui Dumnezeu cum cred eu în el. În 1982, aveam 12 ani, l-am întâlnit pe Isus în vis. Era un vis normal. Mi-a apărut în faţa ochilor şi mi-a spus să mă convertesc cu totul, să-i dau lui viaţa mea, cu totul.

- Dacă poţi să ne spui câte ceva cu privire la rugăciune. Cât de deasă este pentru tine Spovada şi sfânta Împărtăşanie?
Vorbesc cu Isus în fiecare zi prin tot ceea ce fac. Iar el îmi vorbeşte în fiecare minut pentru că văd lucrările lui în viaţa mea, de când l-am întâlnit şi i-am dăruit totul. Este atât de aproape de mine, are atâta grijă de mine... Din lipsa preoţilor, Spovada şi Împărtăşania este rară. Înainte de a veni în Abuja, respectiv Kaduna, şi locuiam la ţară, preotul venea foarte rar. Dar de fiecare dată când venea mă spovedeam şi mă împărtăşeam.

- Care crezi că este vocaţia ta?
Da. Vocaţia mea este de a evangheliza, de a predica evanghelia prin munca mea, prin tot ceea ce fac. I-am promis lui Dumnezeu să-i dau întreaga mea viaţă. Şi i-am promis lui Dumnezeu şi primul meu născut. Este băiat şi i l-am dedicat lui cu totul.

- Ce însemnătate are pentru tine Biserica şi care este rolul tău?
Biserica înseamnă împreună. Am adus la Dumnezeu o grămadă de oameni. Contribui la dezvoltarea Bisericii, mai ales duminicile şi ajut organizaţiile şi asociaţiile să lucreze în biserică. Sunt dirijorul corului din parohia mea şi lider al multor întâlniri (am fost de exemplu în satul meu secretar al Asociaţiei Tineretului Catolic). Menţionez că şi soţia mea este un membru foarte activ în mişcarea carismatică din parohie (ca şi mine în limita timpului disponibil).

- Ce reprezintă pentru tine sfânta Fecioară Maria?
Ea este mama lui Dumnezeu, dar şi mama mea şi eu o iubesc mult pentru că ea este foarte bună cu mine...

- Suntem la începutul anului 2000 şi aş vrea să te întreb, dacă-mi permiţi, dacă ţi-ai propus ceva anume pentru viaţa ta spirituală în acest an jubiliar?
Da, desigur. Mi-am propus să fiu mult mai bun în acest an, să păstrez toate poruncile şi să aduc la Dumnezeu cât mai mulţi oameni posibil. Anul 2000 este pentru mine anul evanghelizării. De exemplu, într-o parte a oraşului (Kaduna) sunt mulţi creştini care nu sunt deloc creştini, ci doar cu numele. Aceştia sunt practic indigenii acestor locuri, peste care au venit actualii locuitori. Pe o parte din aceştia i-au încreştinat, dar nu m-am ocupat prea mult de ei. Acum mulţi din aceşti băştinaşi merg duminica la biserică şi apoi seara la cârciumă. Da, este timpul de a evangheliza pe cât mai mulţi oameni.

(Kaduna - Nigeria, 7 ianuarie 2000)

Interviu realizat de Cornel Bărbuţ