Există o frumoasă povestire de Santucci, care vorbeşte despre drama lui Isus, care se naşte în locuri mereu mai îndepărtate pentru a fugi de mizeria fizică şi spirituală. Dar mizeria îl urmează pretutindeni, astfel că în preajma noului Crăciun, pentru că nu mai era loc, se hotărăşte să se întoarcă înapoi.
- Unde înapoi? - l-a întrebat mama sa.
- Acolo unde pentru oameni nu există nimic, a răspuns Isus.
- În nimic - a spus tristă mama sa - să anulăm Crăciunul?
S-a prefăcut că nu aude, atât era de absurdă propunerea. Dar glasul pruncului ce trebuia să se nască a reluat întrebările:
- Dar ce se vrea de la mine în această noapte?
- Ca să te naşti.
- Dar cine vrea cu adevărat?
Maria ar fi vrut să spună: "Fraţii tăi, oamenii!", dar nu reuşea să mintă.
- Iată, a zis ea, vor peştii otrăviţi ce mor în mare, vrea bradul care ţi-a pregătit perlele roşii ca de fiecare Crăciun. Vrea acel bătrân care respiră din greu în patul său. Vrea acel copil care i-a donat măduvă surioarei sale pentru ca să se vindece de leucemie. Vor acel tânăr care a abandonat o carieră frumoasă pentru a intra în seminar. Vrea acele mame şi acei copii care se târăsc înfometaţi pe pământul Africii...
- Fie - a spus Isus - mă voi naşte încă o dată, mă voi naşte printre cei mai săraci.
Iar Maria a mai tresăltat o dată de bucurie, la fel ca prima dată, atunci când a cântat Magnificat, pentru că Dumnezeu şi-a menţinut planul său de fericire asupra lumii: "I-a înălţat pe cei smeriţi şi a risipit planurile celor puternici".
