Tinerii în pregătire

Întâlnirea din Roma este a XV-a Zi Mondială a Tineretului, prima fiind lansată în 1985 de către papa Ioan Paul al II-lea şi organizată, de atunci, în diferite părţi ale lumii. La fiecare doi ani este o celebrare internaţională, în timp ce în ceilalţi ani se celebrează la nivel diecezan. Întâlnirea din acest an este unul dintre principalele evenimente ale marelui jubileu al anului 2000. În timpul jubileului, tinerii vor participa la activităţi cum ar fi: Calea crucii, un pelerinaj la bazilica "Sfântul Petru", trecerea prin poarta sfântă, ca şi sesiuni de cateheză, o priveghere de rugăciune şi o Liturghie de încheiere cu Sfântul Părinte.

În diecezele catolice de ambele rituri din România se fac, în această perioadă, ultimele pregătiri pentru Cea de-a XV-a Zi Mondială a Tineretului.

În perioada 14-16 iulie a avut loc la Blaj celebrarea jubileului mitropolitan al tinerilor. Au participat peste 1.000 de tineri greco-catolici din întreaga mitropolie. Programul a fost deschis de către ÎPS Lucian Mureşan şi PS Florentin Crihălmeanu, episcop auxiliar de Cluj-Gherla. În prima parte a celei de a doua zi episcopul Florentin a prezentat scrisoarea Sfântului Părinte către tineri, cu ocazia Celei de-a XV-a Zile Mondiale a Tineretului. Întâlniri cu preoţi şi profesori, adoraţie euharistică, spovadă şi Liturghia de încheiere au marcat această întâlnire.

În Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti jubileul pe plan local s-a desfăşurat în perioada de 20-23 iulie şi s-a încheiat cu o procesiune (10 km) care a pornit din comuna Voluntari până la catedrala "Sfântul Iosif". Au participat aproape 800 de tineri din parohiile arhidiecezei precum şi delegaţi din celelalte dieceze romano-catolice şi greco-catolice din ţară. Întâlnirea, având tema "Tineri, să aveţi sfânta ambiţie de a fi sfinţi", a avut loc la Voluntari pe terenul din jurul aşezământului pentru bătrâni ce aparţine Congregaţiei "Don Orione". Deschiderea a avut loc printr-o celebrare euharistică prezidată de nunţiul apostolic Jean-Claude Périsset. A doua zi, vineri, 21 iulie, a fost PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, care a ţinut dimineaţă o meditaţie despre sfinţenie, iar seara a participat la sfânta Liturghie concelebrată. Sâmbătă, 22 iulie, a fost prezent ÎPS Ioan Robu, care, urmând programul stabilit, a ţinut cateheze şi a vorbit cu tinerii despre problemele lor, iar seara a participat la o celebrare euharistică.

Din România vor participa la jubileul tinerilor de la Roma aproape 2.500 de tineri şi voluntari (catolici, ortodocşi şi protestanţi). Plecarea va avea loc în zilele de 8 şi 9 august. În fiecare autocar se va afla şi câte un preot. Spre Roma vor pleca în acele zile şi cinci episcopi catolici, şi, de asemenea, un episcop ortodox. PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, va ţine o cateheză în limba română vineri, 18 august, în biserica "Preasfânta Treime" (Villa Chigi, via Marchetti, 36), cu tema: "Sfinţii din noul mileniu".

Din Dieceza de Iaşi vor fi prezenţi la această sărbătoare 100 de tineri din 30 de parohii. În ziua de 22 iulie, participanţii la jubileu s-au întâlnit la Roman pentru a stabili ultimele amănunte. Ei vor pleca din Iaşi spre Roma în două autocare marţi, 8 august, la ora 8,30, după ce vor participa la Liturghia de la ora 7,30 din catedrală când vor primi binecuvântarea specială. Ei vor străbate traseul: Iaşi, Oradea, Budapesta, Györ, Klagenfurt, Ljubljana, Trieste, Veneţia, Padova, Bologna, Firenze, Orvieto, Collevalenza.

Pelerinii Diecezei de Iaşi vor fi găzduiţi în prima parte a pelerinajului (10-14 august) la sanctuarul Iubirii Milostive din Collevalenza, în Dieceza Orvieto-Todi. Aici se vor întâlni cu cca. 500 de tineri din diferite ţări: Brazilia (22), Spania (58), Germania (40), Italia (150), Bolivia (4). Acestora li se vor alătura aproximativ 130 de invitaţi din partea Comitetului Central care provin din Emiratele Arabe şi Australia. Îi vor cunoaşte pe tinerii din Dieceza de Orvieto-Todi, care, la rândul lor, găzduiesc aproape 2.000 de tineri din Chile, Franţa, Polonia, Emiratele Arabe, Liban, Anglia, Argentina. În această primă fază se vor accentua următoarele experienţe: întâlnirea cu Isus Iubire Milostivă (cateheză, mărturia Maicii Speranţa, mesajul sanctuarului); pelerinajul în câteva dintre cele mai importante locuri din lume pentru fascinaţia spirituală şi artistică: Todi, Orvieto, Bolsena, Assisi; celebrări euharistice, procesiuni, laude, adoraţii...

În partea a doua a pelerinajului (15-20 august), tinerii vor fi găzduiţi la Roma la o parohie aparţinând aceleiaşi congregaţii. Programul este acela relatat în numerele precedente ale acestei publicaţii. Momentele de vârf a Celei de a XV-a Zile Mondiale a Tineretului le vor constitui privegherea din seara zilei de 19 august şi sfânta Liturghie din 20 august, care vor avea loc în Tor Vergata. La fiecare din cele două momente va fi prezent Sfântul Părinte.