În anul 1999 în pelerinajul de la Cacica au participat aproximativ 1.000 de tineri din 38 de parohii. Şi în acest an în programul pelerinajului de la Cacica au fost dedicate câteva momente speciale la care tinerii din dieceză sunt invitaţi să participe în mod activ. Pentru o cât mai bună organizare a acestui pelerinaj sunt necesare următoarele informaţii:

1. Tinerii şi seminariştii vor pleca în pelerinaj, pe jos, luni, 14 august, începând cu ora 11.00 de pe locul de anul trecut, situat la 1 km din staţia CFR Ilişeşti spre Cacica. Pentru a putea organiza împreună programul din timpul pelerinajului tinerii sunt rugaţi să sosească la locul de plecare până la ora 10.00. La Ilişeşti se poate ajunge cu autocarul, cu trenul sau cu autobuzul. Pentru tren aveţi următoarele posibilităţi:

- din Suceava la: 05.38 şi ajunge la Ilişeşti la ora 06.37; 08.47 şi ajunge la Ilişeşti la ora 09.42.

De la Suceava poate fi luat orice autobuz care merge spre Gura Humorului sau Vatra Dornei (până la Păltinoasa), iar de acolo se vor lua autobuzele în direcţia Ilişeşti sau se va merge pe jos până la staţia CFR (2-3 km). Cei care vin cu autocarul sunt rugaţi să programeze plecarea din parohie în aşa fel încât să sosească la locul stabilit până la ora 10.00.

2. Tinerii vor avea cu ei pancarte care să-i identifice ca parohie, broşura cu cântece de la Gherăeşti, rozariu, încălţăminte uşoară şi comodă, pălărie de soare sau şapcă, haine groase, apă, mâncare (fiecare participant îşi va asigura mâncarea din propriul pacheţel).

3. La Cacica se va ajunge în jurul orei 14.00 şi participanţii vor trebui să îşi asigure un loc de cazare. Fiecare grup va avea o listă semnată de părintele paroh cu participanţii la pelerinaj şi un responsabil de grup desemnat din timp, care se va prezenta la punctul de primire şi va lua legătura cu organizatorii.

4. Având în vedere că este vorba de un pelerinaj organizat la nivel diecezan, este indicat ca tinerii să participe la momentele dedicate lor (pelerinaj, liturghie, vespere, rozarii, procesiune mariană) şi să fie pregătiţi din punct de vedere spiritual, contribuind astfel la reuşita acestei acţiuni diecezane. Vă reamintim că în această perioadă Cacica este loc de pelerinaj şi mai puţin un loc turistic.