La multiplele întrebări pe care şi le pune omul, coroană a creaţiei, din punct de vedere creştin i se dă următorul răspuns: omul a fost creat de Dumnezeu pentru a-l cunoaşte, a-l sluji şi a ajunge astfel în viaţa fără de sfârşit.

Dumnezeu s-a făcut cunoscut oamenilor în diferite feluri, îndeosebi prin Fiul Său Întrupat, Domnul Nostru Isus Cristos, care s-a declarat ca venind de la Tatăl şi a ne conduce la Tatăl.

Opera de mântuire săvârşită de Isus Cristos este universală. Toţi oamenii sunt chemaţi să beneficieze de ea. În acest scop, au fost şi sunt aleşi apostoli care să vestească tuturor neamurilor pe Fiul lui Dumnezeu, prin cuvânt rostit şi scris.

De două mii de ani se scrie mereu despre iubirea nemărginită a lui Dumnezeu faţă de oameni, prin Isus Cristos, în Biserica sa.

În rândurile catolicilor din Moldova, Cuvântul Domnului, izvor de lumină şi viaţă, a răsunat de-a lungul veacurilor rostit de multe generaţii de misionari. Dificultăţile privind organizarea bisericească explică măsura redusă a cuvântului scris pe aceste meleaguri. De-abia după înfiinţarea în 1884 a Episcopiei de Iaşi, apoi a Seminarului diecezan, în 1886, din care s-au ridicat preoţi indigeni, s-a pornit munca şi în acest domeniu.

Acela care s-a evidenţiat ca pionier trup şi suflet pentru presa catolică în dieceza de Iaşi a fost Mons. Dr. Anton Gabor.

Fiu de ţărani din comuna Tămăşeni-Neamţ, născut la data de 20 ianuarie 1883, după clasele elementare, la 7 octombrie 1896 a intrat în Seminarul diecezan "Sf. Iosif", iar studiile teologice le-a urmat la Iaşi şi apoi la Universitatea Catolică din Innsbruck împreună cu colegul său Ioan Ferenţ, ambii obţinând şi titlul de doctori în teologie. A fost hirotonisit preot la 31 august 1908. Întors acasă, a slujit cu tot sufletul dieceza: ca profesor în Seminar, capelan şi spiritual al călugăriţelor Notre-Dame de Sion. În timpul primului război mondial (1916-1918) a fost câtva timp paroh la Valea Seacă - Bacău. Din Iaşi a administrat parohiile vacante Fălticeni şi Paşcani. A fost un slujitor foarte preţios al episcopului Mihai Robu ca delegat şi locţiitor. Grija sa principală a fost apostolatul prin presă bună. La Universitate s-a pregătit în mod deosebit în această direcţie.

Abia întors la Iaşi, începe cu tot curajul activitatea publicistică. La 1 ianuarie 1913 publică primul număr al revistei "Lumina Creştinului", organ al apostolatului rugăciunii, în care scrie articole de edificare sufletească şi de lărgire a orizontului creştin. După 1918 publică încă o revistă cu caracter apologetic, "Sentinela Creştină", devenită ulterior "Dacia Creştină" care mai apoi fuzionează cu "Farul Nou" de la Bucureşti. Toate acestea se tipăreau cu destule greutăţi din cauza evenimentelor politice şi a lipsei unei tipografii proprii. Cu sacrificii mari, cu apeluri neobosite către toţi oamenii de bine, în 1926 reuşeşte să-şi vadă împlinit visul: inaugurarea institutului "Presa Bună", unde în cei zece ani cât l-a condus cu pricepere şi râvnă, a editat reviste, cărţi şi multe broşuri pentru popularizarea doctrinei creştine atât în dieceza catolică de Iaşi cât şi în toată ţara.

Pentru meritele sale de apostol exemplar, Papa Pius al XI-lea l-a distins cu titlul onorific de camerier papal.

Munca fără preget i-a zdruncinat sănătatea astfel încât după 28 de ani de activitate preoţească, din care 23 închinaţi presei catolice, la 19 februarie 1936, în vârstă de 53 de ani, regretat foarte mult de întreaga dieceză şi de toţi cei care l-au cunoscut, stimat şi iubit, a trecut în odihna cea veşnică. Numeroasele condoleanţe exprimate cu ocazia funeraliilor, au scos în evidenţă personalitatea de excepţie a celui decedat:

"Figură aleasă... Împodobită cu smerenia de apostol, Monseniorul Anton Gabor era bine cunoscut prin varietatea unei activităţi care ţinea de cele sfinte prin originea lor şi de cele ce se sfinţeau cu ajutorul său duhovnicesc şi scriitoresc", aşa îl caracterizează presa timpului ("Lumea", sâmbătă, 22 februarie 1936).

Au trecut 54 de ani de la moartea acestui preţios pionier al presei catolice din Moldova. În acest răstimp am cunoscut multe şi grele încercări: al doilea război mondial şi dictatura comunistă. Presa catolică nu s-a putut dezvolta, reducându-se doar la calendarul de perete şi cărţile de rugăciune, în tiraj insuficient.

În climatul actual de libertate sperăm o viaţă normală în acest domeniu.

Aşa să ne ajute Dumnezeu şi Maica Sfântă!

Pr. Anton Despinescu

* * *

Ce s-a întâmplat cu Tipografia "Presa Bună"?

În primăvara anului 1944, frontul apropiindu-se de Iaşi, Episcopia Catolică şi Seminarul s-au refugiat la Beiuş - Bihor. În luna iunie a aceluiaşi an, tipografia "Presei Bune" a fost încărcată în două vagoane şi a luat drumul Beiuş, fiind însoţită de enoriaşul Maier şi elevul seminarist A. Despinescu. După un drum cu mari dificultăţi, care a durat mai mult de o lună, tipografia a ajuns la protopopiatul greco-catolic. După 23 august 1944, din cauza operaţiunilor militare din această parte a ţării cât şi a celor existente în Moldova, tipografia nu a putut fi readusă la Iaşi, iar mai târziu i s-a pierdut urma, intrând în proprietatea statului ca şi multe alte bunuri ale Episcopiei.