Descoperirea fundamentală a omului este că se simte chemat de Dumnezeu să trăiască propria vocaţie.
Orice alegere responsabilă şi convingătoare manifestă realitatea şi eficacitatea unei acţiuni divine. Conciliul Vatican II vorbeşte pe larg despre vocaţie.
Vocaţia este chemarea pe care Dumnezeu a fixat-o pentru fiecare şi care destinează spre o lucrare deosebită în planul său de mântuire. Înţeleasă în acest sens amplu, orice om este chemat să trăiască în mediul său propria vocaţie.
Vocaţia în sens general este universală, şi anume este darul lui Dumnezeu dat tuturor oamenilor, care vrea ca ei să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea adevărului.
În schimb, vocaţia, în semnificaţia sa specifică, este chemarea lui Dumnezeu la starea religioasă sau la o consacrare specială în Biserică, pentru a sluji în diferite moduri, totdeauna în raport cu planul mântuirii.
Orice vocaţie vine de la Dumnezeu, care este Tatăl vieţii.
Dumnezeu cheamă pe orice om mai întâi la viaţă, şi apoi la o misiune de împlinit în viaţă, pentru a realiza sfinţirea. Această chemare, la viaţă şi la sfinţenie, este o vocaţie universală, este vocaţia oricărui om. Vocaţia determină starea concretă de viaţă, pe care omul trebuie s-o facă proprie.
De aceea, cine se simte chemat la căsătorie, are vocaţia de a se căsători şi trebuie să trăiască în starea matrimonială; cine se simte chemat la preoţie trebuie să trăiască vocaţia sa în starea preoţească; cine se simte chemat la viaţa consacrată, care este o alegere deosebită, şi de identificare maximă cu Cristos, trebuie să răspundă în mod specific îmbrăţişând starea religioasă; cine se simte chemat la viaţa misionară trebuie să facă proprie viaţa obositoare şi frământată a lui Cristos, primul misionar al Tatălui.
Se poate considera vocaţie şi chemarea la una din multele profesii sau activităţi ale oamenilor, care se dedică în întregime şi în exclusivitate profesiei lor: medic, învăţător, artist, mecanic, muncitor, agricultor, etc.
Protagonistul chemării omului este Dumnezeu, care este indicat de Sf. Scriptură ca Cel care cheamă.
Dumnezeu adresează iubirea sa omului şi-l alege chiar înainte de naşterea sa pentru a instaura un raport de iubire şi de comuniune. Îl cheamă pe nume, adică îl creează după inima sa, şi planul său de viaţă pe care l-a gândit pentru el. Vocaţia este aşadar nu ceva exterior omului, dar îl atinge în profundul său.
Dumnezeu dialoghează cu omul pentru a-i arăta cine este, ce loc ocupă şi ce trebuie să facă în viaţa sa. Acest raport al omului cu Cuvântul lui Dumnezeu este esenţial, pentru că Dumnezeu nu încetează niciodată să vorbească, atâta timp cât omul nu ajunge la deplina cunoaştere a Lui. Dumnezeu cheamă omul pentru o misiune, pentru ca să fie manifestarea iubirii sale pentru omenire. Dumnezeu cheamă pe toţi pentru o slujire reciprocă, pentru crearea acelei familii mari şi universale unde El este Tatăl tuturor.
Vocaţia, în realizarea ei, este marcată de anumite etape.
Mai întâi de toate, omul este chemat să trăiască după imaginea şi asemănarea lui Dumnezeu. Omul poate realiza această vocaţie a sa cu un răspuns conştient şi liber, de colaborare şi de creativitate.
Punctul culminant al vocaţiei este chemarea de a trăi în perfectă armonie cu Cristos în Biserică. Creştinul este un om eliberat de toate sclaviile şi condiţionările, este un fiu al lui Dumnezeu care se realizează pe sine însuşi, trăind în raport autentic cu creaţia, cu toţi oamenii, cu Dumnezeu.
Cristos este sacramentul mântuirii pentru toţi oamenii. Fiecare vocaţie creştină ocupă în Biserică locul propriu şi realizează partea ce-i revine cu ajutorul talanţilor primiţi. Urmează de aici că fiecare creştin este angajat în descoperirea şi urmarea vocaţiei proprii după planul divin, pentru Cristos şi pentru fraţi.
O viaţă creştină trăită cu aceste idealuri, în care oamenii iau conştiinţă de vocaţia lor şi se angajează cu toate puterile lor pentru a-i corespunde, se îndreaptă spre dobândirea premiului ceresc: sfinţenia.
Fiecare viaţă este vocaţie. Este un proiect al lui Dumnezeu. El reînnoieşte alianţa sa cu tine şi-ţi garantează prezenţa sa: "Eu voi fi cu tine".
