Vineri din săptămâna a 23-a de peste an

Isus a învăţat ascultarea şi a devenit cauză de mântuire veşnică În durerea mea ajută-mă, Doamne! Maica îndurerată plânge contemplând rănile divinului său Fiu (Prin sufletul tău va trece o sabie)

Bucurie şi durere: propunere dificilă la prima vedere. Dar este suficient a aminti o parabolă a lui Isus pentru a înţelege. Femeia care a născut un copil nu numai că uită durerile şi suferinţele naşterii, dar le transformă chiar în bucurie din cauza rodului care i-a fost dat. Şi durerea Mariei a trecut: celebrăm rodul său răscumpărător. Din durere s-a născut bucuria, din noapte s-a născut ziua. Sărbătoare relativ recentă (1814), Sfânta Fecioară Maria Îndurerată nu exprimă numai o evlavie mariană care în Evul Mediu socotea mai importantă enumerarea celor şapte dureri ale Mariei, ci corespunde locului pe care Evanghelia îl dă Mariei în misterul mântuirii împlinit de Fiul ei. Isus ne obligă la o alegere: în faţa revelaţiei iubirii Tatălui şi a exigenţelor sale oamenii se împart. Răstignit de cei care-l contrazic, Cristos îi salvează pe cei care cred în el. Inima Mariei e sfâşiată de această împărţire a oamenilor. Maria ia parte la patima Fiului său şi astfel ea îi naşte în durere pe cei aleşi, pe care Cristos îi mântuieşte şi cărora Cristos le-a dat-o de mamă.