Lecturi: Ex 23,20-23a Ps 90 Mt 18,1-5.10
Liturghie proprie, prefaţă pentru îngeri
Meditaţie
Iată, eu trimit un înger înaintea ta
Domnul a poruncit îngerilor săi să te păzească pe toate căile vieţii tale
Îngerii lor privesc neîncetat în ceruri faţa Tatălui meu ceresc
Pastila zilei
Biblia ne descoperă cum în istoria omenirii intervin îngerii trimişi de Dumnezeu pentru a conduce şi a apăra poporul său. Ei se îngrijesc de viaţa noastră spirituală, inspirându-ne gânduri înalte şi elanuri sfinte, care să ne apropie de Dumnezeu şi să ne apere de asalturile duşmanului nostru sufletesc. Îngerii unt mesagerii prin care Dumnezeu ne comunică adeseori adevărul său, comunicând sufletului nostru lumina interioară a cuvântului divin; ei sunt în acelaşi timp păzitorii sufletelor noastre şi ne acordă ajutorul lor pentru desăvârşirea vieţii spirituale şi dobândirea mântuirii veşnice; îngerii sunt martorii nevăzuţi ai gândurilor noastre, bune sau rele, cunoscute sau necunoscute de oameni. Noul Testament aminteşte prezenţa îngerilor în legătură cu întruparea şi naşterea Domnului nostru Isus Cristos, apoi la ispitirea lui Isus şi în Grădina Măslinilor. De asemenea, îngerii sunt arătaţi ca martori ai învierii lui Isus; ei iau parte la primele evenimente din viaţa Bisericii, ajută pe apostoli, transmit diferite mesaje din partea lui Dumnezeu. Îngerii vor fi prezenţi la judecata universală, vor executa sentinţa despărţind pe cei condamnaţi de cei aleşi, vor forma coroana luminoasă a lui Cristos biruitor. Ei sunt menţionaţi în Vechiul Testament de mai mult de trei sute de ori.