Lecturi: Num 11,25-29 Ps 18 Iac 5,1-6 Mc 9,38-43.45.47
Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefaţă duminicală
Meditaţie
Eşti gelos în locul meu? De-ar trimite Domnul duhul său peste toţi!
Legea Domnului este bucuria inimii mele
Bogăţiile voastre vor putrezi
Cel care nu este împotriva noastră este cu noi. Dacă mâna ta te duce la păcat, tai-o!
Pe parcursul acestei luni se va recita, împreună cu credincioşii, Rozariul marian şi vor fi puse în lumină natura şi momentul acestuia. Se acordă indulgenţă plenară celor care recită o treime din Rozariu în biserică, în familie sau în comunitatea religioasă unde se recită cu pietate în comun (Enchiridion indulgentiarum, concessio 48).
Pastila zilei
Atât în lectura din cartea Numeri, cât şi în cea din Evanghelie, se vede clar că darul Duhului nu este legat de un loc sau de vreo grupare, ci suflă asupra cui vrea, mai ales acolo unde găseşte teren prielnic. De aceea, Isus ne avertizează în privinţa scandalului, care sustrage sufletele de la acţiunea Duhului Sfânt. Sfântul Iacob preamăreşte chemarea săracilor, în timp ce pe cei bogaţi îi ameninţă pentru că aurul le-a câştigat inima şi pentru că Dumnezeu îi va judeca, deoarece şi-au adunat comori asuprindu-i pe cei sărmani. Astfel, bogăţiile sunt un dublu scandal şi piedică în calea Duhului.