Lecturi: 2Tes 3,6-10.16-18; Ps 127; Mt 23,27-32 Alb Psaltirea: săptămâna 5

Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi

Antifoane și versete
Dacă cineva nu vrea să muncească, nici să nu mănânce!
Fericiţi sunt toţi aceia care se tem de Domnul.
Sunteţi fiii celor ce au ucis profeţii.
Augustin (354-430) s-a născut la Tagaste, în Africa. A avut o adolescenţă zbuciumată din punct de vedere intelectual şi moral. A fost mai întâi un retor căzut în desfrâu. Studiul unei anumite filozofii îl aruncă în braţele maniheismului. Între timp i se oferă un post de retor la Milano, oraşul în care predica Sfântul Ambroziu. Rugăciunea mamei sale, Monica, i-a obţinut harul convertirii. Botezat la Milano în anul 387, devine coadiutor şi apoi succesor al episcopului de Hippona. Timp de 34 de ani s-a făcut model pentru turmă, educând-o şi prin predici şi scrieri; prin acestea a luptat împotriva ereziilor şi a explicat credinţa. Iubirea care l-a însufleţit în munca pastorală i-a inspirat faimoasa maximă: "Iubeşte şi fă ce vrei".

Lecturile Zilei

LECTURA I
Dacă cineva nu vrea să muncească, nici să nu mănânce!
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni 3,6-10.16-18
Vă poruncim, fraţilor, în numele Domnului nostru Isus Cristos, să staţi departe de orice frate care umblă în neorânduială şi nu ţine tradiţia pe care a primit-o de la noi, 7 căci voi înşivă ştiţi cum trebuie să ne imitaţi! Noi n-am umblat în neorânduială între voi, 8 nici n-am mâncat pâine de la nimeni pe degeaba, ci am lucrat cu trudă şi osteneală, noaptea şi ziua, ca să nu fim povară pentru nimeni dintre voi. 9 Nu că n-am fi avut autoritatea, ci ca să vă dăm în noi înşine un exemplu pentru a fi imitaţi. 10 Căci şi când eram la voi v-am poruncit acestea: dacă cineva nu vrea să muncească, nici să nu mănânce! 16 Însuşi Domnul păcii să vă dăruiască pacea întotdeauna şi în orice fel. Domnul să fie cu voi toţi! 17 Salutul e scris cu mâna mea, Paul. Acesta este semnul meu pe orice scrisoare. Aşa scriu eu. 18 Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu voi toţi!

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 127(128),1-2.4-5 (R.: cf. 1a)
R.: Fericiţi sunt toţi aceia care se tem de Domnul.

1 Fericiţi toţi cei care se tem de Domnul
şi umblă pe căile sale!
2 Atunci te vei hrăni din munca mâinilor tale;
vei fi fericit şi toate îţi vor merge bine. R.

4 Iată, aşa va fi binecuvântat omul care se teme de Domnul!
5 Să te binecuvânteze Domnul din Sion,
ca să vezi fericirea Ierusalimului
în toate zilele vieţii tale! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE 1In 2,5a
(Aleluia) Dacă cineva păstrează cuvântul lui Cristos, într-adevăr iubirea lui Dumnezeu în el este desăvârşită. (Aleluia)

EVANGHELIA
Sunteţi fiii celor ce au ucis profeţii.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 23,27-32
În acel timp, Isus le-a spus: "Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor ipocriţi! Vă asemănaţi cu mormintele văruite care strălucesc frumos pe dinafară, dar în interior sunt pline cu oase de morţi şi cu toată putreziciunea. 28 Tot aşa şi voi, pe dinafară păreţi drepţi înaintea oamenilor, dar înăuntru sunteţi plini de ipocrizie şi nelegiuire. 29 Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor ipocriţi! Voi zidiţi mormintele profeţilor şi împodobiţi monumentele drepţilor 30 şi spuneţi: «Dacă eram în zilele părinţilor noştri, n-am fi fost complici cu ei la vărsarea sângelui profeţilor». 31 Astfel, voi înşivă daţi mărturie împotriva voastră că sunteţi fiii celor ce au
ucis profeţii! 32 Dar voi întreceţi măsura părinţilor voştri".

Cuvântul Domnului

Gândul Zilei

"Înăuntru sunteţi plini de ipocrizie." (Mt 23,28)

Isus le dezvăluie fariseilor şi cărturarilor cum este inima lor. Ea nu poate fi plăcută lui Dumnezeu, fiindcă ei pretind că sunt evlavioşi şi sfinţi. În schimb, rămân ataşaţi de bogăţiile acestei lumi şi încearcă pe toate căile să-şi satisfacă vanitatea şi mândria. Ei au nevoie de convertire!

Sfântul Zilei

Ss. Augustin, ep. înv. **; Florentina, fc.

Celebrări

Lecţionarul sfinţilor: 1In 4,7-16: Dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămâne în noi; Ps 118: Învaţă-mă, Doamne, hotărârile tale; Mt 23,8-12: Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru.