Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefaţă duminicală
Fie, Doamne, mila ta asupra noastră, după cum şi noi am sperat în tine!
Să ne apropiem cu toată încrederea de tronul harului.
Fiul Omului a venit ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.
Lecturile Zilei
LECTURA I
Dacă îşi va da viaţa ca ispăşire, servitorul Domnului îşi va vedea urmaşii.
Citire din cartea profetului Isaia 53,10-11
Domnului i-a plăcut să-l zdrobească prin suferinţă; când sufletul şi-l va pune ca jertfă pentru vinovăţie, va vedea o descendenţă care-şi va lungi zilele şi dorinţa Domnului, prin mâna lui, va avea succes. 11 Din truda sufletului său va vedea şi va fi satisfăcut în cunoaşterea lui; slujitorul meu cel drept îi va îndreptăţi pe mulţi şi va lua asupra sa păcatele lor.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 32(33),4-5.18-19.20 şi 22 (R.: 22)
R.: Fie, Doamne, mila ta asupra noastră, după cum şi noi am sperat în tine!
4 Drept este cuvântul Domnului
şi toate lucrările sale sunt vrednice de crezare.
5 El iubeşte dreptatea şi judecata;
pământul este plin de bunătatea Domnului. R.
18 Iată, ochii Domnului sunt îndreptaţi
spre cei care se tem de el,
spre cei care nădăjduiesc în mila lui,
19 ca să scape de la moarte sufletele lor
şi să-i hrănească în timp de foamete! R.
20 Sufletul nostru îl aşteaptă pe Domnul;
pentru că el este scutul şi apărătorul nostru.
22 Fie, Doamne, mila ta asupra noastră,
după cum şi noi am sperat în tine! R.
LECTURA A II-A
Să ne apropiem cu toată încrederea de tronul harului.
Citire din Scrisoarea către Evrei 4,14-16
Fraţilor, având, aşadar, un mare preot minunat, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să ţinem cu tărie mărturisirea credinţei! 15 Căci nu avem un mare preot care să nu poată suferi împreună cu noi în slăbiciunile noastre, ci unul care a fost încercat în toate asemenea nouă, în afară de păcat. 16 Aşadar, să ne apropiem cu toată încrederea de tronul harului, ca să primim îndurare şi să găsim ca ajutor harul său la timpul potrivit!
Cuvântul Domnului
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mc 10,45
(Aleluia) Fiul Omului a venit ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi. (Aleluia)
EVANGHELIA*
Fiul Omului a venit ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 10,35-45
În acel timp, Iacob şi Ioan, fiii lui Zebedeu, s-au apropiat de Isus şi i-au spus: "Învăţătorule, vrem să faci pentru noi ceea ce îţi cerem". 36 El le-a spus: "Ce vreţi să fac pentru voi?" 37 Atunci ei i-au spus: "Fă-ne să stăm unul la dreapta şi altul la stânga ta în gloria ta!" 38 Dar Isus le-a spus: "Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi să beţi potirul pe care-l beau eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care eu sunt botezat?" 39 Ei i-au spus: "Putem". Iar Isus le-a zis: "Potirul pe care-l beau eu îl veţi bea, iar cu botezul cu care sunt botezat eu veţi fi botezaţi. 40 Însă a sta la dreapta sau la stânga mea nu eu trebuie să dau, ci este pentru cei cărora le-a fost pregătit". 41 Când au auzit, cei zece au fost cuprinşi de indignare faţă de Iacob şi Ioan. 42 Chemându-i la sine, Isus le-a spus: "Voi ştiţi că cei care sunt consideraţi conducători ai popoarelor le domină şi cei mari dintre ei îşi fac simţită puterea asupra lor. 43 Dar între voi să nu fie aşa! Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să fie sclavul vostru 44 şi cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul tuturor! 45 Pentru că nici Fiul Omului n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi".
Cuvântul Domnului
* forma prescurtată:
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mc 10,45
(Aleluia) Fiul Omului a venit ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi. (Aleluia)
EVANGHELIA
Fiul Omului a venit ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 10,42-45
În acel timp, chemându-i la sine pe cei doisprezece, Isus le-a spus: "Voi ştiţi că cei care sunt consideraţi conducători ai popoarelor le domină şi cei mari dintre ei îşi fac simţită puterea asupra lor. 43 Dar între voi să nu fie aşa! Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să fie sclavul vostru 44 şi cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul tuturor! 45 Pentru că nici Fiul Omului n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi".
Cuvântul Domnului
Gândul Zilei
Ucenicii au răspuns că vor să bea potirul lui Isus. Ei ştiu ce înseamnă acest lucru: să participe la suferinţa lui. Iar Isus confirmă: veţi participa. Va exista o cruce pentru fiecare dintre noi. Aceasta va fi modalitatea de a fi la dreapta şi la stânga sa, modalitatea de a domni cu el.
Sfântul Zilei
Celebrări
Ziua Mondială a Misiunilor (a XCVIII-a). Celebrarea euharistică va trebui să reaprindă în credincioşi responsabilitatea şi angajarea misionară: se vor propune în mod deosebit intenţii speciale la rugăciunea credincioşilor. Ordinariul locului poate să autorizeze celebrarea Liturghiei pentru evanghelizarea popoarelor.
Colectă pentru misiuni.