Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi
Vestiţi printre neamuri minunile Domnului!
Secerişul este mare, însă lucrătorii sunt puţini.
Lecturile Zilei
LECTURA I*
Îmi amintesc de credinţa neprefăcută care este în tine.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Timotei 1,1-8
Paul, apostol al lui Cristos Isus prin voinţa lui Dumnezeu, după promisiunea vieţii care este în Cristos Isus, 2 lui Timotei, copilul meu iubit: har, îndurare şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Cristos Isus Domnul nostru! 3 Aduc mulţumire lui Dumnezeu, căruia îi aduc cult cu o conştiinţă curată, ca şi strămoşii mei, când îmi aduc aminte de tine în rugăciunile mele fără încetare, noaptea şi ziua. 4 Amintindu-mi de lacrimile tale, mă cuprinde dorul de a te vedea, ca să mă umplu de bucurie. 5 Îmi mai amintesc de credinţa neprefăcută care este în tine, care a fost mai întâi în bunica ta, Lois, şi în mama ta, Eunice, şi sunt convins că este şi în tine. 6 Din acest motiv, îţi amintesc să reînflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin impunerea mâinilor mele! 7 Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci Duhul tăriei, al iubirii şi al chibzuinţei. 8 Aşadar, nu te ruşina de mărturia Domnului nostru şi nici de mine, care mă aflu în lanţuri pentru el, ci suferă împreună cu mine pentru evanghelie, după puterea lui Dumnezeu!
Cuvântul Domnului
* sau, la alegere:
LECTURA I
Tit, adevărat fiu după credinţa comună.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Tit 1,1-5
Paul, slujitor al lui Dumnezeu şi apostol al lui Isus Cristos, spre credinţa celor aleşi de Dumnezeu şi spre cunoaşterea adevărului conform evlaviei, 2 în speranţa vieţii veşnice, pe care Dumnezeu, cel care nu minte, a promis-o înainte de începutul veacurilor, 3 dar care, la timpul stabilit, a făcut cunoscut cuvântul său prin predicarea ce mi-a fost încredinţată după porunca lui Dumnezeu, mântuitorul nostru, 4 către Tit, adevărat fiu după credinţa comună: har şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Cristos Isus, mântuitorul nostru! 5 Pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să duci la îndeplinire ce a mai rămas şi să stabileşti prezbiteri în fiecare cetate, după cum ţi-am poruncit.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 95(96),1-2a.2b-3.7-8a.10 (R.: 3)
R.: Vestiţi printre neamuri minunile Domnului!
1 Cântaţi-i Domnului un cântec nou!
Cântaţi-i Domnului, toţi locuitorii pământului!
2a Cântaţi-i Domnului, binecuvântaţi numele lui! R.
2b Vestiţi din zi în zi mântuirea lui!
3 Vestiţi printre neamuri gloria lui,
tuturor popoarelor, minunile sale! R.
7 Daţi-i Domnului voi, familiile popoarelor,
daţi-i Domnului glorie şi putere!
8a Daţi-i Domnului gloria ce i se cuvine numelui său! R.
10 Spuneţi printre neamuri: "Domnul stăpâneşte!"
El a aşezat pământul pe temelii solide,
ca să nu se clatine;
el va judeca popoarele cu dreptate. R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Lc 4,18abc
(Aleluia) Duhul Domnului este asupra mea: pentru aceasta m-a uns să duc săracilor vestea cea bună; m-a trimis să proclam celor captivi eliberarea. (Aleluia)
EVANGHELIA
Secerişul este mare, însă lucrătorii sunt puţini.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 10,1-9
În acel timp, Domnul a ales alţi şaptezeci şi doi şi i-a trimis doi câte doi înaintea sa în toate cetăţile şi locurile pe unde avea să treacă el 2 şi le-a spus: "Secerişul este mare, însă lucrătorii sunt puţini. Rugaţi-l deci pe Domnul secerişului să trimită lucrători în secerişul lui! 3 Mergeţi! Iată, vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor! 4 Nu luaţi nici pungă, nici desagă, nici încălţăminte şi nu salutaţi pe nimeni pe drum! 5 În casa în care intraţi, spuneţi mai întâi: «Pace acestei case!» 6 Şi dacă acolo este vreun fiu al păcii, pacea voastră va rămâne peste el. Dacă nu, se va întoarce la voi. 7 Rămâneţi în casa aceea; mâncaţi şi beţi ceea ce vor avea, căci vrednic este lucrătorul de plata sa! Nu vă mutaţi din casă în casă! 8 Când intraţi într-o cetate şi vă primesc, mâncaţi ceea ce este pus înaintea voastră, 9 vindecaţi bolnavii din ea şi spuneţi-le: «S-a apropiat de voi împărăţia lui Dumnezeu!»"
Cuvântul Domnului
Gândul Zilei
Doi ucenici ai Sfântului Paul sunt uniţi astăzi pentru a da mărturie, cu ascultarea lor, despre adevărul evangheliei. Ei chiar l-au trăit asociindu-se cu misterul pascal. Au suferit pentru a da bucuria Celui Înviat oamenilor păcătoşi.