Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi
Bucuraţi-vă, voi, drepţilor, în Domnul Dumnezeul nostru!
Iată mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!
Lecturile Zilei
LECTURA I
Aceasta este voinţa lui Dumnezeu: sfinţirea voastră.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni 4,1-8
Fraţilor, vă rugăm şi vă îndemnăm în Domnul Isus ca, aşa cum aţi primit de la noi cum trebuie să umblaţi şi să fiţi plăcuţi lui Dumnezeu, aşa să umblaţi, ca să prisosiţi tot mai mult! 2 Căci voi ştiţi ce învăţături v-am dat în numele Domnului Isus. 3 De fapt, aceasta este voinţa lui Dumnezeu: sfinţirea voastră. Să vă feriţi
de desfrânare! 4 Fiecare să ştie să-şi stăpânească propriul trup în sfinţenie şi cinste, 5 nu în patima poftei ca păgânii, care nu-l cunosc pe Dumnezeu. 6 Nimeni să nu-l asuprească sau să-l înşele în această privinţă pe fratele său, pentru că Domnul răzbună toate acestea, după cum v-am spus şi v-am dat
mărturie mai înainte. 7 Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţenie. 8 De aceea, cine dispreţuieşte acestea nu-l dispreţuieşte pe un om, ci pe Dumnezeu, care vi-l dă pe Duhul său Sfânt.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 96(97),1 şi 2b.5-6.10.11-12 (R.: 12a)
R.: Bucuraţi-vă, voi, drepţilor, în Domnul Dumnezeul nostru!
1 Domnul stăpâneşte, să se bucure pământul,
toate insulele să tresalte de veselie!
2b Dreptatea şi judecata sunt temelia tronului său. R.
5 Munţii se topesc ca ceara înaintea Domnului,
înaintea stăpânului a tot pământul.
6 Cerurile fac cunoscută dreptatea lui
şi toate popoarele îi văd gloria. R.
10 Voi, care-l iubiţi pe Domnul, urâţi răul!
El păzeşte sufletele credincioşilor săi,
îi va elibera din mâna nelegiuiţilor. R.
11 Pentru cel drept a răsărit lumina
şi pentru cei cu inima dreaptă, bucuria.
12 Bucuraţi-vă, voi, drepţilor, în Domnul
şi lăudaţi memoria sfinţeniei sale! R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Lc 21,36ac
(Aleluia) Vegheaţi, aşadar, în orice moment şi rugaţi-vă, ca să staţi în picioare în faţa Fiului Omului! (Aleluia)
EVANGHELIA
Iată mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 25,1-13
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi această parabolă: "Atunci împărăţia cerurilor va fi asemenea cu zece fecioare care, luându-şi candelele, au ieşit în întâmpinarea mirelui. 2 Cinci dintre ele erau nechibzuite, iar cinci, înţelepte. 3 Cele nechibzuite şi-au luat candelele, dar nu au luat cu ele untdelemn,
4 însă cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat untdelemn în vasele lor. 5 Întrucât mirele întârzia, au aţipit toate şi au adormit. 6 Iar la miezul nopţii s-a auzit un strigăt: «Iată mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!» 7 Atunci s-au ridicat toate acele fecioare şi şi-au pregătit candelele.
8 Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: «Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci candelele noastre se sting!» 9 Dar cele înţelepte au răspuns zicând: «Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă! Mergeţi mai bine la cei care vând şi cumpăraţi-vă!» 10 Dar, plecând ele să
cumpere, a venit mirele. Cele care erau pregătite au intrat cu el în sala de nuntă şi uşa s-a închis. 11 Mai târziu au venit şi celelalte fecioare şi au zis: «Stăpâne, stăpâne, deschide-ne!» 12 Dar el, răspunzând, le-a zis: «Adevăr vă spun, nu vă cunosc». 13 Vegheaţi, aşadar, pentru că nu
ştiţi nici ziua, nici ceasul!"
Cuvântul Domnului
Gândul Zilei
O parabolă: zece femei tinere, dar nu toate la fel. Haina nu le diferenţiază, nici vârsta, nici inelele, nici măcar cultura, ci doar nechibzuinţa. Este oare posibil ca unele să fie nechibzuite? Dacă nu iau în considerare ce se întâmplă, ele sunt într-adevăr nechibzuite. Câte persoane nechibzuite sunt în jurul meu! Cei care se gândesc doar să-şi satisfacă instinctele, nu pot iubi şi vor fi excluşi de la adevărata bucurie.