Liturghie la alegere, prefaţă comună
Tu ne dai, Doamne, pâine din ceruri.
Sămânţa a căzut în pământ bun şi a dat rod.
Lecturile Zilei
LECTURA I
Iată, eu voi face să plouă pentru voi pâine din ceruri!
Citire din cartea Exodului 16,1-5.9-15
În zilele acelea, au plecat din Elim şi toată adunarea fiilor lui Israel a ajuns în pustiul Sin, care este între Elim şi Sinai, în ziua a cincisprezecea a lunii a doua de la ieşirea lor din ţara Egiptului. 2 Toată adunarea fiilor lui Israel a murmurat împotriva lui Moise şi a lui Aaron în pustiu. 3 Fiii lui Israel le-au zis: "De-am fi
murit de mâna Domnului în ţara Egiptului, când şedeam lângă oalele cu carne, când mâncam pâine pe săturate! Dar voi ne-aţi scos în pustiul acesta ca să moară de foame toată această adunare". 4 Domnul i-a zis lui Moise: "Iată, eu voi face să plouă pentru voi pâine din ceruri! Poporul să iasă şi să adune în fiecare zi porţia pentru o zi; ca să-l pun la încercare, dacă umblă sau nu după legea mea! 5 În ziua a şasea, când vor pregăti ce au adunat, va fi de două ori mai mult decât ce vor aduna pentru fiecare zi". 9 Moise i-a zis lui Aaron: "Spune întregii adunări a fiilor lui Israel: «Apropiaţi-vă înaintea Domnului, căci a auzit murmurările voastre!»"
10 Pe când vorbea Aaron întregii adunări a fiilor lui Israel, şi-au întors privirea spre pustiu, şi, iată, gloria Domnului s-a arătat în nor. 11 Domnul i-a vorbit lui Moise, spunând: 12 "Am auzit murmurările fiilor lui Israel. Spune-le: «Veţi mânca diseară carne şi dimineaţă vă veţi sătura cu pâine; veţi cunoaşte că
eu sunt Domnul Dumnezeul vostru»". 13 Seara au urcat prepeliţe şi au acoperit tabăra, iar dimineaţă era un strat de rouă în jurul taberei. 14 Stratul de rouă s-a ridicat şi, iată, pe suprafaţa pustiului era ceva mărunt, ca o crustă, ceva mărunt ca bruma pe pământ. 15 Fiii lui Israel au văzut şi au zis unul către
altul: "Ce este aceasta?", căci nu ştiau ce era. Moise le-a zis: "Aceasta este pâinea pe care v-o dă Domnul ca s-o mâncaţi".
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 77(78),18-19.23-24.25-26.27-28 (R.: cf. 24b)
R.: Tu ne dai, Doamne, pâine din ceruri.
18 L-au ispitit pe Dumnezeu în inima lor,
cerându-i mâncare după a lor suflet.
19 Au vorbit împotriva lui Dumnezeu şi au zis:
"Oare va putea Dumnezeu să ne întindă masă în pustiu?" R.
23 Totuşi el a poruncit norilor de sus
şi a deschis porţile cerului:
24 a făcut să plouă asupra lor mana, spre mâncare,
le-a dat lor pâine din ceruri. R.
25 Omul a mâncat pâinea îngerilor;
le-a trimis hrană ca să se sature.
26 A stârnit în văzduh vântul de la răsărit
şi a dezlănţuit cu puterea lui vântul de la miazăzi. R.
27 A făcut să plouă peste ei carne ca pulberea
şi păsări înaripate cât nisipul mărilor,
28 le-a făcut să cadă în mijlocul taberei lor,
de jur împrejurul corturilor. R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Lc 8,11
(Aleluia) Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu; Cristos este semănătorul; cine l-a aflat pe Cristos va trăi în veci. (Aleluia)
EVANGHELIA
Sămânţa a căzut în pământ bun şi a dat rod.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 13,1-9
În ziua aceea, ieşind Isus din casă, s-a aşezat pe ţărmul mării. S-a adunat lângă el o mulţime atât de mare, încât el s-a urcat să se aşeze în barcă şi toată mulţimea stătea pe ţărm, 3 iar el le spunea multe în parabole: "Iată, semănătorul a ieşit să semene! 4 Şi, în timp ce semăna, o parte a căzut de-a lungul drumului.
Au venit păsările cerului şi au mâncat-o. 5 O altă parte a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, şi îndată a răsărit pentru că nu avea pământ adânc; 6 iar când soarele a răsărit, s-a veştejit şi, pentru că nu avea rădăcină, s-a uscat. 7 O altă parte a căzut între spini. Spinii, crescând, au înăbuşit-o.
8 Iar alta a căzut în pământ bun şi a dat rod: care o sută, care şaizeci, care treizeci. 9 Cine are urechi, să asculte!"
Cuvântul Domnului
Gândul Zilei
Isus a dat cuvântul său şi-l dă încă şi astăzi în Biserica sa. Cei care îşi rezervă timp ca să-l asculte şi să-l păstreze vor beneficia de lumină, pace şi iubire în inimile lor.
Îţi mulţumesc, Isuse, izvor de viaţă nouă!