Lecturi: Tob 11,5-17; Ps 145; Mc 12,35-37 Verde Psaltirea: săptămâna 1

Liturghie la alegere, prefaţă comună

Antifoane și versete
Tu m-ai pus la încercare şi tu m-ai vindecat; iată, eu îl văd din nou pe fiul meu, Tobia!
Sufletul meu să-l laude pe Domnul Dumnezeul! (sau Aleluia.)
Cum spun cărturarii că Cristos este Fiul lui David?
Citând Ps 109(110),1, Isus stabileşte superioritatea lui Mesia chiar şi asupra prestigiosului şi inegalabilului rege David; este astfel sugerat misterul originii sale, care nu se epuizează în fiinţa sa umană.

Lecturile Zilei

LECTURA I
Tu m-ai pus la încercare şi tu m-ai vindecat; iată, eu îl văd din nou pe fiul meu, Tobia!
Citire din cartea lui Tobia 11,5-17
În zilele acelea, Ana stătea privind la drum după fiul ei. 6 Presimţind că el vine, i-a zis tatălui lui: "Iată, fiul tău vine împreună cu omul care a mers cu el!" 7 Rafael i-a zis lui Tobia înainte să se apropie de tatăl lui: "Ştiu că ochii lui vor fi deschişi. 8 Întinde-i fierea peştelui pe ochi; medicamentul se va
contracta şi va îndepărta albeaţa de pe ochi, iar tatăl tău va privi şi va vedea lumina". 9 Ana a alergat, a căzut pe grumazul fiului ei şi i-a zis: "Te-am văzut, fiule! De acum pot să mor". Şi a plâns. 10 Tobit s-a ridicat şi, împiedicându-se în picioare, a venit la ieşirea curţii. 11 Tobia a mers către el cu fierea
peştelui în mână. I-a suflat pe ochi, l-a prins şi i-a zis: "Ai încredere, tată!" A pus medicamentul şi l-a ţinut acolo. 12 Apoi a desprins cu amândouă mâinile sale albeaţa din colţul ochilor săi. 13 Tobit a căzut pe grumazul lui, a plâns şi i-a spus: "Te văd, fiule, lumina ochilor mei!" 14 Apoi a zis: "Binecuvântat este Dumnezeu şi binecuvântat este numele său cel mare! Binecuvântaţi sunt toţi îngerii săi sfinţi! Să fie peste noi numele său cel mare şi binecuvântaţi să fie toţi îngerii în toţi vecii! Pentru că el m-a pedepsit, dar, iată, îl văd pe Tobia, fiul meu!" 15 Tobia a intrat bucurându-se şi binecuvântându-l pe Dumnezeu cu glas puternic. Tobia i-a
făcut cunoscut tatălui său că drumul a fost bun, că a adus argintul şi cum a luat-o pe Sara, fiica lui Raguel, de soţie: iată, vine şi este aproape de poarta cetăţii Ninive! 16 Tobit a ieşit în întâmpinarea nurorii sale bucurându-se şi binecuvântându-l pe Dumnezeu către poarta cetăţii Ninive. Cei din Ninive, văzându-l că umblă şi străbate
cetatea în toată puterea şi fără a fi dus de mână de nimeni, s-au mirat. Iar Tobit a mărturisit înaintea lor că Dumnezeu a avut milă de el şi i-a deschis ochii. 17 Tobit s-a apropiat de Sara, soţia lui Tobia, fiul său, a binecuvântat-o şi i-a zis: "Intră sănătoasă, fiică! Binecuvântat să fie Dumnezeul tău, care te-a adus la noi, fiică! Binecuvântat să fie tatăl tău, binecuvântat să fie Tobia, fiul meu, şi binecuvântată să fii tu, fiică! Intră sănătoasă în casa mea cu binecuvântare şi bucurie! Intră, fiică!"

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 145(146),1-2.7.8-9a.9bc-10 (R.: 1)
R.: Sufletul meu să-l laude pe Domnul Dumnezeul!
sau:
Aleluia.

1 Laudă, suflete al meu, pe Domnul!
2
Voi lăuda pe Domnul în toată viaţa mea,
voi cânta psalmi Dumnezeului meu cât voi trăi. R.

7 El face judecată pentru cei asupriţi,
el dă pâine celor flămânzi.
Domnul îi eliberează pe cei închişi. R.

8 Domnul deschide ochii celor orbi,
Domnul îi ridică pe cei împovăraţi,
Domnul îi iubeşte pe cei drepţi,
9a Domnul are grijă de cei străini. R.

9bc Sprijină pe văduvă şi pe orfan,
dar nimiceşte calea celor fărădelege.
10 Domnul Dumnezeul tău, Sionule,
domneşte în veci, din generaţie în generaţie. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 14,23ab
(Aleluia) "Dacă cineva mă iubeşte, va păzi cuvântul meu, spune Domnul; Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el". (Aleluia)

EVANGHELIA
Cum spun cărturarii că Cristos este Fiul lui David?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 12,35-37
În acel timp, luând cuvântul, Isus a spus învăţând în templu: "Cum spun cărturarii că Cristos este Fiul lui David? 36 David însuşi a spus, inspirat de Duhul Sfânt: «Domnul a spus Domnului meu, aşază-te la dreapta mea până când voi pune pe duşmanii tăi sub picioarele tale!» 37 Deci însuşi David îl numeşte
Domn; atunci, cum îi este fiu?" Şi mulţimea numeroasă îl asculta cu plăcere.

Cuvântul Domnului

Gândul Zilei

"Cum spun cărturarii că Cristos este Fiul lui David?" (Mc 12,35)

Auzim astăzi, în fragmentul din evanghelie, cum tu, Isuse, ai explicat un verset dificil din Sfânta Scriptură, în timp ce mulţimea mare te asculta de bunăvoie. Şi eu, când am harul să ascult un preot care explică scripturile, rămân uimit.
Îţi mulţumesc, Duhule Sfinte, prezent astăzi în Biserică, aşa cum ai fost în Isus din Nazaret!

Sfântul Zilei

Sf. Francisc Caracciolo, pr.

Celebrări

ARCB: Ss. Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel, m. **