Lecturi: 2Sam 11,1-4a.5-10a.13-17; Ps 50; Mc 4,26-34 Alb Psaltirea: săptămâna 5

Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi

Antifoane și versete
David a trimis să se cerceteze cine era femeia, şi i s-a răspuns: “Este Batşeba, soţia lui Urie heteul”.
Ai milă de noi, Doamne, căci am păcătuit!
Omul aruncă sămânţa în pământ. Sămânţa răsare şi creşte, nici el nu ştie cum.
Ioan Bosco (1815-1888) s-a născut la Castelnuovo (Dieceza de Torino). A avut o copilărie grea: mama Margareta Occhiena, rămasă văduvă cu trei copii, le-a dat o solidă educaţie umană şi creştină. Ca preot a întemeiat congregaţii (Salezienii şi Fiicele Mariei Ajutătoare) pentru a-i învăţa pe tinerii săraci o meserie şi a-i forma la viaţa creştină. A scris lucrări pentru apărarea religiei. A fost prieten cu protestanţii şi evreii binevoitori. “Să dezaprobăm greşelile, scria el în «Catolicul în viaţă...», dar să respectăm totdeauna persoanele”. Victor Hugo, după o îndelungată conversaţie cu el, mărturisea că a întâlnit omul cu adevărat om. A murit la 31 ianuarie 1888 şi a fost canonizat de papa Pius al XI-lea în anul 1934.

Lecturile Zilei

LECTURA I
David a trimis să se cerceteze cine era femeia, şi i s-a răspuns: "Este Batşeba, soţia lui Urie heteul".
Citire din cartea a doua a lui Samuel 11,1-4a.5-10a.13-17
În zilele acelea, la începutul anului, când ieşeau regii la luptă, David i-a trimis pe Ioab şi pe slujitorii săi care erau cu el, i-au prădat pe fiii lui Amon şi au asediat cetatea Raba. David însă locuia la Ierusalim. 2 Într-o seară, David s-a ridicat de pe pat. Când se plimba pe terasa palatului regal, a văzut de pe terasa casei o femeie care făcea baie. Femeia era foarte frumoasă la chip. 3 David a trimis să întrebe despre femeie: "Nu este aceasta Batşeba, fiica lui Eliam, soţia lui Urie, heteul?" 4a David a trimis mesageri ca să o ia. 5 Femeia a zămislit şi a trimis să i se aducă la cunoştinţă lui David, zicând: "Sunt însărcinată". 6 Atunci David a trimis la Ioab să i se spună: "Trimite-l la mine pe Urie, heteul!" Şi Ioab l-a trimis pe Urie la David. 7 Urie a venit la el şi David l-a întrebat despre starea lui Ioab, despre starea poporului şi despre starea războiului. 8 David i-a zis lui Urie: "Coboară acasă la tine şi spală-ţi picioarele!" Urie a ieşit din casa regelui şi a fost urmat de un dar din partea regelui. 9 Dar Urie s-a culcat la poarta palatului regal cu toţi slujitorii stăpânului său şi nu a coborât acasă la el. 10a I-au adus la cunoştinţă lui David: "Urie nu a coborât la el acasă". 13 David l-a chemat să mănânce şi să bea cu el şi l-a îmbătat. Seara Urie a ieşit şi s-a culcat cu slujitorii stăpânului său, dar nu a coborât acasă la el. 14 Dimineaţa, David a scris o scrisoare lui Ioab şi i-a trimis-o prin Urie. 15 A scris în scrisoare: "Puneţi-l pe Urie în faţă, unde lupta este mai grea, trageţi-vă înapoi de la el ca să fie lovit şi să moară!" 16 Când Ioab a atacat cetatea, l-a pus pe Urie în locul unde ştia că sunt oameni viteji. 17 Oamenii din cetate au ieşit şi au luptat împotriva lui Ioab; au căzut mulţi din popor, dintre slujitorii lui David, şi a murit şi Urie, heteul.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 50(51),3-4.5-6a.6bc-7.10-11 (R.: cf. 3a)
R.: Ai milă de noi, Doamne, căci am păcătuit!

3 Ai milă de mine, Dumnezeule, după marea ta bunătate,
şi, după mulţimea îndurărilor tale, şterge fărădelegea mea!
4 Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea
şi curăţă-mă de păcatul meu! R.

5 Căci recunosc fărădelegea mea
şi păcatul meu stă pururi înaintea mea.
6a Împotriva ta, numai împotriva ta am păcătuit
şi ce-i rău înaintea ta am făcut. R.

6bc De aceea, tu eşti drept în sentinţele tale
şi nepărtinitor în judecăţile tale.
7 Căci, iată, în nelegiuire m-am născut
şi în păcat m-a zămislit mama mea! R.

10 Fă să aud un cuvânt de bucurie şi veselie
şi oasele pe care le-ai zdrobit vor tresălta!
11 Întoarce-ţi faţa de la păcatele mele.
şi şterge toate nelegiuirile mele! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIEcf. Mt 11,25
(Aleluia) Te preamăresc pe tine, Părinte, stăpânul cerului şi al pământului, pentru că ai descoperit celor mici, misterele împărăţiei tale. (Aleluia)

EVANGHELIA
Omul aruncă sămânţa în pământ. Sămânţa răsare şi creşte, nici el nu ştie cum.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 4,26-34
În acel timp, Isus le spunea mulţimilor: "Aşa este împărăţia lui Dumnezeu: ca un om care aruncă sămânţa în pământ 27 şi, fie că doarme, fie că se scoală, noaptea şi ziua, sămânţa răsare şi creşte, nici el nu ştie cum. 28 Pământul produce de la sine mai întâi paiul, apoi spicul, apoi bobul plin în spic. 29 Iar când rodul s-a copt, trimite îndată secera, pentru că a venit timpul secerişului". 30 Apoi le-a spus: "Cu ce să asemănăm împărăţia lui Dumnezeu sau prin ce parabolă să o reprezentăm? 31 Este ca un grăunte de muştar care, atunci când este semănat în pământ, este mai mic decât toate seminţele de pe pământ, 32 dar, după ce a fost semănat, creşte şi devine mai mare decât toate legumele şi face ramuri mari aşa încât păsările cerului pot locui la umbra lui". 33 Şi cu multe astfel de parabole le vestea cuvântul, după cum puteau să asculte. 34 Nu le vorbea fără parabole, dar explica totul discipolilor săi aparte.

Cuvântul Domnului

Gândul Zilei

"Este ca un grăunte de muştar". (Mc 4,31)

Împărăţia lui Dumnezeu eşti tu, Isuse. Îţi mulţumesc că te faci atât de mic încât poţi locui chiar în inima mea! Sunt mulţumit că tu poţi fi prezent în zilele mele, în fiecare relaţie a mea, în tot ceea ce trăiesc interior şi exterior. Şi astăzi numeroase vor fi momentele în care tu vei vrea să răspândeşti iubirea ta, împărăţia ta, chiar prin mine.

Sfântul Zilei

Ss. Ioan Bosco, pr. **; Marcela, văduvă

Celebrări

Lecţionarul sfinţilor: Fil 4,4-9: Gândiţi-vă la acestea; Ps 102: Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul; Mt 18,1-5: Oricine primeşte un copil în numele meu, pe mine mă primeşte.