Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi
Tu mă cercetezi, Doamne, şi cunoşti toate gândurile mele.
Acestea trebuia să le faceţi, iar pe acelea să nu le neglijaţi!
Lecturile Zilei
LECTURA I
Ne-ar fi plăcut să vă dăm nu numai evanghelia lui Dumnezeu, ci şi sufletele noastre.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni 2,1-8
Voi înşivă, fraţilor, ştiţi că venirea noastră la voi nu a fost zadarnică, ci, după cum ştiţi, după ce am fost maltrataţi şi insultaţi la Filipi, am aflat curaj în Dumnezeul nostru să vă vorbim despre evanghelia lui Dumnezeu ducând o luptă aprigă. 3 Căci îndemnul nostru nu provine dintr-o rătăcire, nici cu gând necinstit, nici cu înşelăciune, 4 ci aşa cum am fost socotiţi vrednici de Dumnezeu să ni se încredinţeze evanghelia, aşa vorbim, nu ca să le fim oamenilor pe plac, ci lui Dumnezeu, care pune la încercare inimile noastre. 5 Precum ştiţi, noi nu am folosit niciodată cuvinte de linguşire, nici nu am avut vreun gând ascuns de lăcomie, Dumnezeu este martor, 6 nici nu am căutat glorie de la oameni: nici de la voi şi nici de la alţii; 7 deşi, ca apostoli ai lui Cristos, am fi putut să vă fim povară. Dimpotrivă, ne-am făcut blânzi în mijlocul vostru ca o doică ce îşi dezmiardă copiii. 8 Atât de ataşaţi eram de voi, încât ne-ar fi plăcut să vă dăm nu numai evanghelia lui Dumnezeu, ci şi sufletele noastre, pentru că ne deveniserăţi dragi.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 138(139),1-3.4-6 (R.: cf. 1)
R.: Tu mă cercetezi, Doamne, şi cunoşti toate gândurile mele.
1 Doamne, tu mă cercetezi şi mă cunoşti;
2 ştii când mă aşez şi când mă scol;
pătrunzi de departe intenţiile mele;
3 fie că umblu, fie că stau culcat, nimic nu-ţi scapă;
toate cărările mele îţi sunt cunoscute. R.
4 Înainte de a-mi ajunge cuvântul pe limbă,
tu, Doamne, îl cunoşti în întregime.
5 Tu mă învălui din faţă şi din spate
şi mâna ta stă întinsă asupra mea.
6 Minunată este pentru mine cunoaşterea ta,
prea înaltă ca să o pot înţelege. R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Evr 4,12ad
(Aleluia) Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi plin de putere; el judecă sentimentele şi gândurile inimii. (Aleluia)
EVANGHELIA
Acestea trebuia să le faceţi, iar pe acelea să nu le neglijaţi!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 23,23-26
În acel timp, Isus le-a spus: "Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor ipocriţi! Voi daţi zeciuială din mentă, din mărar şi din chimion, dar lăsaţi la o parte ce este mai greu din Lege: judecata, îndurarea, credinţa. Acestea trebuia să le faceţi, iar pe acelea să nu le neglijaţi! 24 Călăuze oarbe! Voi strecuraţi ţânţarul, dar înghiţiţi cămila. 25 Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor ipocriţi! Voi curăţaţi exteriorul paharului şi al farfuriei, dar în interior sunt pline de jaf şi necumpătare. 26 Fariseu orb! Curăţă mai întâi interiorul paharului, ca să devină curat şi exteriorul lui".
Cuvântul Domnului
Gândul Zilei
Înainte de o întâlnire sau de o slujire utilă pentru împărăţia ta, adesea vine o încercare, o umilinţă, o suferinţă. De aceea văd că bucuria, curajul şi tăria pe care le găsesc în a duce evanghelia şi iubirea Tatălui îmi vin numai de la tine, Isuse. Iar lacrimile strălucesc de bucurie, descoperindu-te mereu ascuns în inima mea.