Lecturi: Ef 2,19-22; Ps 116; In 20,24-29 Roşu Psaltirea: săptămâna 5

Liturghie proprie, Gloria, prefaţă pentru apostoli

Antifoane și versete
Sunteţi zidiţi pe temelia apostolilor.
Mergeţi în toată lumea şi predicaţi evanghelia!
Domnul meu şi Dumnezeul meu!
Povestirea despre necredinţa lui Toma proclamă fericiţi pe toţi aceia care, fără probe evidente, dar pentru credinţa şi mărturia primilor discipoli, vor crede. Toma este menţionat pentru ultima oară în evanghelie prin scurta şi luminoasa mărturisire de credinţă. Primele cuvinte redate sunt dictate de o situaţie neclară: "Să mergem şi noi şi să murim împreună cu el!". A doua intervenţie este umbrită de tristeţe: "Doamne, noi nu ştim unde te duci, şi de unde să cunoaştem drumul?". Potrivit unei tradiţii din primele veacuri, a predicat în ţinutul îndepărtat al Indiei, pe coasta Malabar, fiind martirizat aproape de oraşul numit astăzi Madras. Din secolul al VI-lea este amintită la Edessa celebrarea strămutării trupului său la 3 iulie.

Lecturile Zilei

LECTURA I
Sunteţi zidiţi pe temelia apostolilor.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni 2,19-22
Fraţilor, voi nu mai sunteţi străini şi nici oaspeţi, ci sunteţi concetăţeni ai sfinţilor şi oameni de casă ai lui Dumnezeu, 20 zidiţi pe temelia apostolilor şi a profeţilor, piatra unghiulară fiind Cristos Isus. 21 În el, toată construcţia, ca un ansamblu armonios, se înalţă ca un templu sfânt în Domnul, 22 în care şi voi sunteţi zidiţi, ca să deveniţi o locuinţă a lui Dumnezeu prin Duhul.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 116(117),1.2 (R.: Mc 16,15)
R.: Mergeţi în toată lumea şi predicaţi evanghelia!

1 Lăudaţi-l pe Domnul, toate neamurile,
preamăriţi-l, toate popoarele! R.

2 Căci mare este îndurarea lui asupra noastră
şi adevărul Domnului rămâne pe vecie. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 20,29
(Aleluia) "Pentru că m-ai văzut, Toma, ai crezut, spune Domnul. Fericiţi cei care nu au văzut şi au crezut!" (Aleluia)

EVANGHELIA
Domnul meu şi Dumnezeul meu!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 20,24-29
În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, Toma, unul dintre cei doisprezece, cel numit "Geamănul", nu era cu ei când a venit Isus. 25 Aşadar, ceilalţi discipoli i-au spus: "L-am văzut pe Domnul!" Dar el le-a zis: "Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor şi nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor şi nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede". 26 După opt zile, discipolii lui erau iarăşi înăuntru, iar Toma era împreună cu ei. Isus a venit, deşi uşile erau încuiate, a stat în mijlocul lor şi a zis: "Pace vouă!" 27 Apoi i-a spus lui Toma: "Adu-ţi degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta mea şi nu fi necredincios, ci credincios!" 28 Toma a răspuns şi i-a zis: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!" 29 Isus i-a spus: "Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei care nu au văzut şi au crezut!"

Cuvântul Domnului

Gândul Zilei

"L-am văzut pe Domnul!" (In 20,25)

Este ceea ce vestesc cei zece apostoli lui Toma. Desigur, o fac cu mare bucurie şi convingere, totuşi Toma nu reuşeşte să creadă. Nu te descuraja dacă mărturia ta nu este primită printre cei dragi ai tăi, printre prieteni, colegi. Cu seninătate, roagă-te să vină Isus însuşi să deschidă şi să lumineze acele inimi. Mijlocirea sfântului Toma nu va întârzia.

Sfântul Zilei

SF. TOMA, ap.