Liturghie la alegere, prefaţă comună
Orânduirile Domnului sunt drepte, înviorează sufletul.
Pacea voastră va rămâne peste el.
Lecturile Zilei
LECTURA I
Esdra a deschis Cartea Legii şi l-a binecuvântat pe Dumnezeu şi tot poporul a răspuns: "Amin! Amin!"
Citire din cartea lui Nehemia 8,1-4a.5-6.7b-12
În zilele acelea, tot poporul s-a adunat ca un singur om în piaţa care era înaintea Porţii Apelor şi i-au zis lui Esdra, secretarul, să aducă el Cartea Legii lui Moise pe care Domnul a poruncit-o Israelului. 2 Preotul Esdra a adus Legea înaintea adunării alcătuite din bărbaţi şi femei şi din toţi cei care puteau s-o înţeleagă, ca s-o asculte. Era ziua întâi a lunii a şaptea. 3 Esdra a citit din ea de când s-a luminat până la amiază în piaţa care este înaintea Porţii Apelor, în faţa bărbaţilor, a femeilor şi a celor care puteau să înţeleagă. Urechile întregului popor erau îndreptate spre Cartea Legii. 4a Esdra, scribul, stătea pe o platformă de lemn pe care o făcuseră pentru această ocazie. 5 Esdra a deschis cartea înaintea întregului popor, căci era mai sus decât tot poporul. Când a deschis-o, tot poporul s-a ridicat în picioare. 6 Esdra l-a binecuvântat pe Domnul Dumnezeul cel mare, iar tot poporul a răspuns ridicând mâinile: "Amin! Amin!" Apoi s-au plecat cu faţa la pământ şi s-au prosternat înaintea Domnului. 7b Leviţii explicau poporului legea, iar poporul stătea în picioare. 8 Ei citeau fragmente din Cartea Legii lui Dumnezeu, le dădeau sensul şi explicau ceea ce citeau. 9 Guvernatorul Nehemia, preotul şi scribul Esdra şi leviţii care explicau poporului au zis întregului popor: "Ziua aceasta este sfântă pentru Domnul Dumnezeul vostru; nu jeliţi şi nu plângeţi!" - căci tot poporul plângea în timp ce asculta cuvintele legii. 10 Ei le-au zis: "Mergeţi şi mâncaţi mâncăruri grase şi beţi vinuri dulci; trimiteţi porţii celor care nu şi-au pregătit nimic, pentru că este sfântă ziua aceasta pentru Domnul nostru. Nu fiţi trişti, pentru că bucuria Domnului este forţa voastră!" 11 Leviţii încercau să liniştească poporul, zicând: "Tăceţi, căci este o zi sfântă! Nu fiţi trişti!" 12 Tot poporul a mers să mănânce şi să bea şi să trimită porţii. Au făcut veselie mare, pentru că au înţeles cuvintele care li se făcuseră cunoscute.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 18(19),8.9.10.11 (R.: 8a)
R.: Orânduirile Domnului sunt drepte, înviorează sufletul.
8 Legea Domnului este desăvârşită,
înviorează sufletul;
mărturia Domnului este adevărată,
îl face înţelept pe cel neştiutor. R.
9 Orânduirile Domnului sunt drepte,
înveselesc inima,
poruncile Domnului sunt strălucitoare,
luminează ochii. R.
10 Teama de Domnul este curată,
rămâne pentru totdeauna;
judecăţile Domnului sunt adevărate,
toate sunt drepte. R.
11 Ele sunt mai de dorit decât aurul
şi decât mult aur curat,
mai dulci decât mierea şi decât fagurele proaspăt. R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mc 1,15b
(Aleluia) S-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu! Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie! (Aleluia)
EVANGHELIA
Pacea voastră va rămâne peste el.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 10,1-12
În acel timp, Domnul a ales alţi şaptezeci şi doi şi i-a trimis doi câte doi înaintea sa în toate cetăţile şi locurile pe unde avea să treacă el 2 şi le-a spus: "Secerişul este mare, însă lucrătorii sunt puţini. Rugaţi-l deci pe Domnul secerişului să trimită lucrători în secerişul lui! 3 Mergeţi! Iată, vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor! 4 Nu luaţi cu voi nici pungă, nici desagă, nici încălţăminte şi nu salutaţi pe nimeni pe drum! 5 În casa în care intraţi, spuneţi mai întâi: «Pace acestei case!» 6 Şi dacă acolo este vreun fiu al păcii, pacea voastră va rămâne peste el. Dacă nu, se va întoarce la voi. 7 Rămâneţi în casa aceea; mâncaţi şi beţi ceea ce vor avea, căci vrednic este lucrătorul de plata sa! Nu vă mutaţi din casă în casă! 8 Când intraţi într-o cetate şi vă primesc, mâncaţi ceea ce este pus înaintea voastră, 9 vindecaţi bolnavii din ea şi spuneţi-le: «S-a apropiat de voi împărăţia lui Dumnezeu!» 10 Dar dacă intraţi într-o cetate şi nu vă primesc, ieşiţi în pieţele ei şi spuneţi: 11 «Chiar şi praful care s-a prins de picioarele noastre din cetatea voastră îl scuturăm împotriva voastră. Dar să ştiţi aceasta: împărăţia lui Dumnezeu este aproape!» 12 Vă spun că în ziua aceea va fi mai uşor pentru Sodoma decât pentru cetatea aceea".
Cuvântul Domnului
Gândul Zilei
Isus îi trimite pe ucenici să vestească prezenţa împărăţiei lui Dumnezeu, vestea frumoasă, care bucură inimile. Ei înşişi vor tresălta de bucurie, pentru că deja se bucură că sunt ai lui Isus. Această bucurie le va transmite putere pentru a continua vestirea evangheliei.