Lecturi: Qoh 1,2-11; Ps 89; Lc 9,7-9 Alb Psaltirea: săptămâna 5

Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi

Antifoane și versete
Nu este nimic nou sub soare.
Doamne, tu ai fost locul nostru de refugiu din generaţie în generaţie.
Pe Ioan eu l-am decapitat: cine este, dar, acesta despre care aud atâtea?
Păstoraş din Landes, Vincenţiu (1581-1660) s-a născut în Aquitania. De o inteligenţă vie, după terminarea studiilor, a fost hirotonit preot. I se încredinţează o parohie din Paris şi caută să înţeleagă mizeriile timpului său. A voit să le aducă remedii prin opere de asistenţă, cu ajutorul Doamnelor de Caritate şi prin întemeierea a două congregaţii: Preoţii Misiunii (a Lazariştilor), care trebuiau să conducă seminariile şi să predice în sate, şi Fiicele Carităţii (în colaborare cu sfânta Louise de Marillac) care trebuia să-i îngrijească pe săraci şi pe copiii abandonaţi. Acţiunea sa a adus roade pentru că sfântul a bazat-o pe rugăciune: "Dumnezeu, spunea el, nu refuză nimic rugăciunii, nici chiar răspândirea evangheliei”. A murit la Paris.

Lecturile Zilei

LECTURA I
Nu este nimic nou sub soare.
Citire din cartea lui Qohelet 1,2-11
Deşertăciunea deşertăciunilor – spune Qohelet -, deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune! 3 Ce folos are omul din toată truda lui cu care trudeşte sub soare? 4 O generaţie trece, o generaţie vine, dar pământul rămâne mereu. 5 Soarele răsare, soarele apune, tânjeşte spre locul de unde va răsări. 6 Vântul merge spre sud şi se întoarce spre nord, se învârte şi înconjoară şi se întoarce vântul pe circuitul său. 7 Toate râurile curg spre mare şi marea nu se umple: spre locurile de unde râurile curg, acolo se întorc ca să curgă. 8 Toate lucrurile se frământă şi niciun om nu poate să spună de ce; ochiul nu se satură să vadă şi urechea nu se umple cu ceea ce aude. 9 Ceea ce a fost va mai fi şi ceea ce s-a făcut se va mai face: nu este nimic nou sub soare. 10 Ar putea fi un lucru despre care să se spună: „Iată, acesta este nou!”, dar el a fost deja în vremurile care au fost înaintea noastră. 11 Nu este amintire despre cele care au fost mai înainte şi nici nu va fi amintire despre cele care vor fi la sfârşit la cei care vor fi după.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 89(90),3-4.5-6.12-13.14 şi 17 (R.: 1)
R.: Doamne, tu ai fost locul nostru de refugiu din generaţie în generaţie.

3 Tu îl faci pe om să se întoarcă în ţărână,
tu ai spus: „Întoarceţi-vă, fiii lui Adam!”
4 Pentru că, în ochii tăi, o mie de ani
sunt ca ziua de ieri, care a trecut,
şi ca o strajă de noapte. R.

5 Îi iei ca un şuvoi; sunt ca un vis;
6 dimineaţa sunt ca iarba care creşte;
dimineaţa înfloreşte şi creşte,
seara este cosită şi se usucă. R.

12 Învaţă-ne să numărăm zilele noastre,
ca să dobândim înţelepciunea inimii!
13 Întoarce-te, Doamne; până când?
Ai milă de slujitorii tăi!

14 Satură-ne dis-de-dimineaţă cu bunătatea ta,
ca să tresăltăm de bucurie
şi să ne veselim în toate zilele vieţii noastre!
17 Bunăvoinţa Domnului Dumnezeului nostru să fie asupra noastră!
Fă sigură pentru noi lucrarea mâinilor noastre!
Da, fă sigură lucrarea mâinilor noastre! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 14,6
(Aleluia) Eu sunt calea, adevărul şi viaţa, spune Domnul. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine. (Aleluia)

EVANGHELIA
Pe Ioan eu l-am decapitat: cine este, dar, acesta despre care aud atâtea?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 9,7-9
În acel timp, Irod tetrarhul a auzit despre toate cele pe care le făcea Isus şi era nedumerit, pentru că unii ziceau: „Ioan a înviat din morţi”, 8 alţii: „S-a arătat Ilie”; iar alţii: „A înviat unul dintre profeţii cei vechi”. 9 Atunci Irod a spus: „Pe Ioan eu l-am decapitat: cine este, dar, acesta despre care aud atâtea?” Şi căuta să-l vadă.

Cuvântul Domnului

Gândul Zilei

„Nu este nimic nou sub soare”. (Qoh 1,9)

Atâtea lucruri se repetă în viaţa omului, este adevărat. În fiecare zi însă poate fi nou modul în care le privim şi le trăim. Duhul Sfânt ne ajută să privim şi să acţionăm din iubire faţă de Isus, în fiecare ocazie.

Sfântul Zilei

Sf. Vincenţiu de Paul, pr. **

Celebrări

Lecţionarul sfinţilor: 1Cor 1,26-31: Dumnezeu a ales cele slabe ale lumii; Ps 111: Fericit este omul care se teme de Domnul; Mt 9,35-38: Văzând mulţimile, i s-a făcut milă de ele.