Lecturi: Prov 2,1-9; Ps 33; Mt 19,27-29 Alb Psaltirea: săptămâna 5

Liturghie proprie, Gloria, prefaţă pentru sfinţi

Antifoane și versete
Pleacă-ţi inima spre înţelegere! Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul! Voi, care m-aţi urmat, veţi primi însutit şi veţi moşteni viaţa veşnică.
Benedict (480-547) s-a născut la Nursia, în Umbria. Student la Roma, condamnă societatea coruptă din timpul său, se retrage în singurătatea de la Subiaco pentru a-l căuta pe Dumnezeu şi a trăi sub privirea sa. Viaţa sa atrage discipoli şi în jurul lui se formează o comunitate. Obligat să părăsească Subiaco, îşi mută comunitatea la Monte-Cassino. Aici scrie o regulă, în care sintetizează tradiţiile monastice anterioare, pentru care a fost numit părintele monahismului occidental. Călugărul benedictin îl caută pe Dumnezeu şi răspândeşte pacea prin rugăciune şi muncă în cadrul unei comunităţi, sub conducerea unui părinte spiritual, abatele. A murit la 21 martie 547, însă chiar din secolul al VIII-lea amintirea lui era celebrată în multe regiuni la 11 iulie.

Sfântul Zilei

SS. BENEDICT, abate, patron al Europei; Olga, regină