Lecturi: Gen 18,20-32; Ps 137; Col 2,12-14; Lc 11,1-13 Verde Psaltirea: săptămâna 1

Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefaţă duminicală

Antifoane și versete
Să nu se supere Domnul meu, dacă îndrăznesc să vorbesc. Ascultă-mă, Doamne, când strig către tine! Dumnezeu v-a dat viaţa împreună cu Cristos, iertându-vă păcatele. Cereţi şi vi se va da!
Se încheie Întâlnirea Mondialã a Tineretului la Rio de Janeiro (Brazilia). Prima lectură şi Evanghelia ne arată puterea rugăciunii. Avem mai întâi dialogul emoţionant dintre Abraham şi Dumnezeu, prin care patriarhul vrea să smulgă de la Domnul iertarea pentru Sodoma, oraşul nelegiuirilor. Pe un ton mai puţin dramatic parabola prietenului inoportun ne convinge că Dumnezeu se lasă înduplecat de o rugăciune statornică. Sfântul Paul ne învaţă că prin Botez noi suntem morţi şi înviaţi cu Cristos: crucea lui Isus ne-a dobândit iertarea păcatelor şi ne-a făcut părtaşi la viaţa sa. Acest lucru - mai mult chiar decât însăşi condiţia mizeră în care ne aflăm - justifică ascultarea rugăciunilor noastre.

Sfântul Zilei

Sf. Victor I, pp. m.