Lecturi: Is 2,1-5; Ps 121; Rom 13,11-14; Mt 24,37-44 VioletPsaltirea: săptămâna 1
Liturghie proprie, Credo, prefaţă pentru Advent I
Antifoane și versete
Domnul cheamă toate popoarele la pacea veşnică a împărăţiei lui Dumnezeu.
Vom merge cu bucurie în casa Domnului.
Aproape este mântuirea noastră.
Vegheaţi ca să fiţi gata.
Un mic popor, fără importanţă, va fi centrul religios şi spiritual al tuturor popoarelor. Numai privirea celor care au credinţă poate observa planul care se formează în interiorul evenimentelor banale, obscure, cu puţină semnificaţie. Un plan pe care ni-l revelează Dumnezeu ca o propunere din partea lui pentru creşterea şi binele fiilor săi. O realizare al cărui timp nu-l cunoaştem, dar, desigur, se va realiza într-o zi. Numai harul lui Dumnezeu şi întoarcerea noastră ne pot elibera din întuneric şi ne pot scoate la lumina mântuirii. De aceea, este necesar să ne trezim din somn. Timpul nopţii s-a terminat. Nu putem dormi în timpul zilei deoarece ziua este un timp uman deja plin de timpul lui Dumnezeu. Nouă ne este dăruit ca să trăim în veşnicie. Ritmurile vieţii actuale sunt mereu mai încurcate, reduc marginile neprevăzutului: totul trebuie clasificat, neutralizat, programat, computerizat. Numai Cristos nu se poate programa: trebuie aşteptat, lăsat ca în viaţa noastră să fie un spaţiu şi pentru prezenţa sa. Aceasta cere o inimă suficient de misionară pentru a vedea, în întâlnirile cu ceilalţi, venirea lui. Ceasul lui Dumnezeu ajunge la noi pentru că orice clipă a vieţii noastre conţine veşnicia lui Dumnezeu.
Sfântul Zilei
Sf. Ecaterina Labouré, fc.
Acest site web folosește cookie-uri
Folosim cookie-uri necesare și, cu acordul tău, cookie-uri de analiză și conținut extern. Îți poți personaliza opțiunile din
.
Preferințe cookie
Alege serviciile opționale care pot fi folosite. Poți modifica aceste opțiuni în orice moment.
Cookie-uri necesare
Necesare pentru securitate, funcțiile de bază ale site-ului, memorarea opțiunilor cookie și a anunțurilor închise.