Lecturi: Iona 3,1-10; Ps 50; Lc 11,29-32 Violet Psaltirea: săptămâna 1

Liturghie proprie, prefaţă pentru Postul Mare (I, II, III sau IV)

Antifoane și versete
Ninivitenii au părăsit calea lor cea rea. Inima căită şi smerită Dumnezeu n-o dispreţuieşte. Acestei generaţii nu i se va da alt semn, decât cel al profetului Iona.
Iona nu voia să meargă la Ninive, oraşul cel mare şi stricat. Dumnezeu îl conduce acolo cu forţa. Totuşi, numai la auzul cuvântului profetului deziluzionat, locuitorii din Ninive fac pocăinţă şi Dumnezeu îi iartă. Iona se supără că Dumnezeu este preamilostiv. În drumul Postului Mare spre Paşte, aceste semne sunt foarte potrivite: convertirea oraşului Ninive, "Dumnezeu cel milostiv şi blând, îndelung răbdător şi plin de dragoste" (Iona 4,2) şi cele trei zile petrecute de Iona în pântecele balenei ca simbol al morţii şi învierii.

Sfântul Zilei

Sf. Cazimir, rege *