Lecturi: 2Cor 5,14-20 Ps 109 Mt 16,13-19 Alb Psaltirea: săptămâna 5

Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi

Antifoane și versete
Ne-a încredinţat nouă misiunea mântuirii. Tu eşti preot în veci după rânduiala lui Melchisedec. Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea.
Sfântul Leon cel Mare (395-461) s-a născut în Etruria şi în anul 440 a fost înălţat pe scaunul lui Petru. A fost un vestitor al cuvântului, ale cărui predici sunt de o mare bogăţie doctrinară, şi un păstor care, pus în faţa ereziilor, a ştiut să definească persoana lui Cristos, Dumnezeu şi om, în termenii adoptaţi apoi de Conciliul din Calcedon (451). Stilul său concis şi bine ritmat se găseşte în multe din rugăciunile liturgice conţinute în culegerile oficiale (sacramentarii), dintre care cea mai veche îi poartă numele. Prin intervenţiile sale curajoase episcopul Romei a salvat în două rânduri oraşul Roma de la ruină: din faţa hunilor lui Atila şi a vandalilor lui Genseric. De aceea, s-a învrednicit pe bună dreptate să fie numit "Cel Mare".

Sfântul Zilei

Ss. Leon cel Mare, pp. înv. **; Tiberiu