Lecturi: Ex 24,3-8
Ps 115
Evr 9,11-15
Mc 14,12-16.22-26 AlbPsaltirea: săptămâna 5
Liturghie proprie, Gloria, Secvenţă Credo, prefaţă pentru sfânta Euharistie I sau II facultativă,
Antifoane și versete
Iată sângele legământului pe care Domnul îl încheie cu voi
Doamne, tu ne potoleşti setea cu potirul mântuirii
Sângele lui Cristos va curăţa conştiinţa noastră
Acesta este trupul meu. Acesta este sângele meu
Procesiune cu preasfântul sacrament. Celebrarea se încheie cu binecuvântarea euharistică.
Lecturile care urmează ne atrag atenţia asupra misterului pe care îl cuprinde sângele lui Cristos. În Evanghelie, Cristos, prezentând ucenicilor paharul cu vin, le spune: "Acesta este sângele meu, al noului şi veşnicului legământ", evocând astfel jertfa Alianţei încheiate de către Dumnezeu şi poporul său pe muntele Sinai. Dar în acelaşi timp proclamă jertfa pe care avea s-o aducă pe cruce. Considerând măreţia acestei jertfe noi o vom celebra cu o credinţă mai vie prin memorialul pe care l-a orânduit însuşi Cristos şi care nu este decât sfânta Liturghie. Aici noi ne unim cu Cristos în a-i aduce Tatălui jertfa plăcută şi răspundem la legământul de iubire pe care Dumnezeu îl încheie cu noi.
Sfântul Zilei
Sf. Iolanda, călug.
Acest site web folosește cookie-uri
Folosim cookie-uri necesare și, cu acordul tău, cookie-uri de analiză și conținut extern. Îți poți personaliza opțiunile din
.
Preferințe cookie
Alege serviciile opționale care pot fi folosite. Poți modifica aceste opțiuni în orice moment.
Cookie-uri necesare
Necesare pentru securitate, funcțiile de bază ale site-ului, memorarea opțiunilor cookie și a anunțurilor închise.