Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefaţă pentru Paşti I
Antifoane și versete
O singură inimă şi un singur suflet
Lăudaţi pe Domnul pentru că este bun, veşnică este îndurarea lui! (sau Aleluia!)
Tot ce este născut din Dumnezeu învinge lumea
După opt zile, a venit Isus
Duminica Divinei Îndurări
Dificultăţile şi obstacolele de a crede din partea comunităţii creştine sunt descrise în această celebră întâlnire a Celui Înviat cu Toma, ucenicul care reprezintă pe toţi aceea care înaintează lent şi cu dificultăţi spre credinţa autentică. Isus, rezervând o fericire specială acelora care cred fără susţinere exterioară, acceptă să acorde o dovadă ulterioară discipolului care ezită. În Biblie este "dificil să crezi", credinţa este o cucerire anevoioasă şi adesea dureroasă. Biserica proclamă vestea pascală: "L-am văzut pe Domnul", dar cu răbdare şi umilinţă trebuie să aştepte ca misterul libertăţii umane să poată uşor, uşor să ajungă să facă actul de credinţă: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!". Aceasta este profesiunea de credinţă cea mai profundă din întreaga Evanghelie şi corespunde solemnei proclamări din primul verset al Evangheliei: credinciosul a ajuns la lumina totală a credinţei.
Sfântul Zilei
Ss. Gheorghe, m.; Adalbert, ep. m.
Acest site web folosește cookie-uri
Folosim cookie-uri necesare și, cu acordul tău, cookie-uri de analiză și conținut extern. Îți poți personaliza opțiunile din
.
Preferințe cookie
Alege serviciile opționale care pot fi folosite. Poți modifica aceste opțiuni în orice moment.
Cookie-uri necesare
Necesare pentru securitate, funcțiile de bază ale site-ului, memorarea opțiunilor cookie și a anunțurilor închise.