Lecturi: Zah 2,10-13
Ps 44
Mc 3,31-35 AlbPsaltirea: săptămâna 5
Liturghie proprie, prefaţă pentru sfânta Fecioară Maria
Antifoane și versete
Bucură-te, fiica Sionului, căci iată vin!
Voi rămâne cu bucurie în prezenţa Domnului
Cine face voinţa lui Dumnezeu, acela îmi este frate, soră şi mamă
În această zi în care se aniversează sfinţirea (543) bisericii "Sfânta Maria cea Nouă", construită lângă templul din Ierusalim, celebrăm împreună cu creştinii orientali dăruirea de sine făcută de Maria lui Dumnezeu încă din copilărie, sub inspiraţia Duhului Sfânt, care a copleşit-o cu harul său din clipa zămislirii ei neprihănite. Biserica celebrează în această zi oferirea interioară şi pentru totdeauna care face din Maria umila şi credincioasa "slujitoare a Domnului". După o Evanghelie apocrifă, această oferire ar fi avut şi o formă exterioară: Maria ar fi fost prezentată încă din copilăria ei la templu din Ierusalim. Evocând această prezentare în Liturghia ei, Biserica nu garantează realitatea istorică a unui eveniment, ci o realitate spirituală. Ceea ce este sigur, este că o dăruire totală de sine o dispune pe tânăra din Nazaret să devină în ziua Bunei-Vestiri, templu viu al Fiului lui Dumnezeu şi, drept urmare, să intre, în ziua ridicării la cer, în templul veşnic al Tatălui ceresc. Ea a devenit modelul oricărei vieţi consacrate în Biserică.
Sfântul Zilei
Prezentarea la Templu a Sf. Fecioare Maria **
Acest site web folosește cookie-uri
Folosim cookie-uri necesare și, cu acordul tău, cookie-uri de analiză și conținut extern. Îți poți personaliza opțiunile din
.
Preferințe cookie
Alege serviciile opționale care pot fi folosite. Poți modifica aceste opțiuni în orice moment.
Cookie-uri necesare
Necesare pentru securitate, funcțiile de bază ale site-ului, memorarea opțiunilor cookie și a anunțurilor închise.