(În lat. Únctio infirmórum). Unul din cele şapte sacramente (taine) înfiinţate de Isus Cristos, în care, prin ungerea cu ulei sfinţit şi prin rugăciunile preotului, creştinul bolnav primeşte harul Duhului Sfânt pentru mântuirea sufletului şi uneori pentru însănătoşirea trupului (cf. DS 1694-1700; LG 11). Harul special al acestui sacrament are ca roade: unirea bolnavului cu patima lui Cristos, spre binele propriu şi al întregii Biserici; mângâierea, pacea şi curajul pentru a suporta creştineşte suferinţele bolii sau ale bătrâneţii; refacerea sănătăţii, dacă acest lucru este spre mântuirea spirituală; pregătirea pentru trecerea în viaţa veşnică (cf. CBC 1532).
