Atribut al lui Dumnezeu, care exprimă transcendenţa sa şi separarea sa de orice realitate creată, mai ales de rău şi de păcat. Chemarea la plinătatea vieţii creştine şi la desăvârşirea iubirii se adresează tuturor celor care cred în Cristos, oricare ar fi starea şi sfinţenia lor (cf. LG 40). Toţi sunt chemaţi la sfinţenie: "fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru din ceruri este desăvârşit" (Mt 5,48). "Desăvârşirea creştină nu are decât o limită, aceea de a nu avea nici una" (sfântul Grigore de Nyssa) (cf. CBC 2013; 2028). Biserica este sfântă, căci Domnul Preasfânt este autorul ei, Cristos, Mirele ei, s-a dat pentru ea spre a o sfinţi, Duhul Sfânt, Duhul sfinţeniei, îi dă viaţă. Deşi cuprinde păcătoşi, este ex máculis immaculáta, adică cea fără de păcat alcătuită din păcătoşi. În sfinţi străluceşte sfinţenia ei, în Maria ea este deja cea preasfântă (cf. CBC 867).
