(Din slav. pokajanije, penitenţă). 1. Unul din cele şapte sacramente sau taine, instituit de Isus Cristos pentru ca creştinul să dobândească de la Dumnezeu iertare pentru păcatele săvârşite după Botez (cf. DS 1667-1693). Condiţiile pentru primirea fructuoasă a acestui sacrament sunt: căinţa adevărată pentru păcatele săvârşite; mărturisirea tuturor păcatelor de moarte; hotărârea sinceră de a nu mai păcătui; îndeplinirea pocăinţei (canonul) date de duhovnic, care constă în rugăciune, post, pomană şi orice altă faptă bună. 2. Virtutea pocăinţei este dorinţa reală de a părăsi păcatul şi de a se întoarce din nou la Dumnezeu.
