Grădina în care Dumnezeu i-a stabilit pe primii oameni, Adam şi Eva, ca să se bucure de pomul vieţii, dar din care i-a alungat din cauza neascultării lor (cf. Gen 2; 3). Interpretând în mod autentic simbolismul limbajului biblic în lumina Noului Testament şi a Tradiţiei, Biserica învaţă că primii noştri părinţi, Adam şi Eva, au fost constituiţi într-o stare de sfinţenie şi dreptate originară (cf. DS 1511). Acest har al sfinţeniei originare însemna o participare la viaţa divină. Strălucirea acestui har potenţa toate dimensiunile vieţii omului. Atâta timp cât ar fi rămas în intimitatea divină, omul nici nu ar fi murit, nici nu ar fi suferit. Armonia interioară a persoanei umane, armonia dintre bărbat şi femeie, în sfârşit armonia dintre cel dintâi cuplu şi întreaga creaţie constituia starea numită "dreptate originară" (CBC 375-376).
