Păcatul săvârşit de către protopărinţii noştri Adam şi Eva, ale cărui consecinţe le moşteneşte fiecare om (cf. Gen 2,16-17; 3, 1-24; Ps 51,7; Rom 5,12-21). "Constituit de Dumnezeu într-o stare de sfinţenie, omul, sedus de Cel Viclean, de la începutul istoriei a abuzat de libertatea sa, ridicându-se împotriva lui Dumnezeu şi dorind să-şi atingă scopul în afara lui Dumnezeu " (GS 13). Prin păcatul lor, primii oameni au pierdut sfinţenia şi dreptatea originară pe care le primiseră de la Dumnezeu nu numai pentru sine, ci pentru toţi oamenii. Ei au transmis urmaşilor lor firea omenesacă rănită de primul păcat, deci lipsită de sfinţenia şi dreptatea originară. Această lipsă se numeşte "păcat originar sau strămoşesc". Ca urmare a păcatului originar, natura umană are puterile slăbite, e supusă ignoranţei, suferinţei şi morţii şi e înclinată spre păcat (înclinaţie care se numeşte concupiscenţă). Păcatul strămoşesc moştenit de noi este numit "păcat" în mod analogic: este un păcat "contractat", nu "săvârşit"; o stare, nu un act (CBC 404; 416-418).
