(Din lat. oratórium, derivat din oráre, a se ruga). 1. Lăcaş destinat cultului divin, în folosul unei comunităţi sau al unui grup de credincioşi (seminar, casă călugărească, spital, orfelinat, azil de bătrâni etc.) care se adună acolo cu permisiunea Ordinariului locului şi unde pot veni şi alţi credincioşi, cu consimţământul superiorului competent (cf. CDC, can. 1223). Capelele sau oratoriile "publice" prevăzute de vechea legislaţie canonică (cf. CDC 1917, can. 1188), în noua legislaţie sunt echivalate bisericilor; capelele "semipublice" sunt astăzi oratoriile. 2. Casă, situată de obicei lângă biserica parohială, în care se adună copiii şi tinerii pentru a desfăşura activităţi recreative, culturale şi spirituale. 3. Compoziţie muzicală cu subiect religios, pentru solişti, cor şi orchestră.
