(Din lat. medieval capélla, diminutivul termenului cáppa, pelerină, manta cu glugă). Mic lăcaş de cult, în general situat în case particulare, destinat, cu permisiunea Ordinariului locului, cultului divin în avantajul uneia sau mai multor persoane fizice, ori în avantajul unei familii (cf. CDC, can. 1226). În vechea legislaţie canonică era numită "oratoriu privat". Episcopii pot avea o capelă personală, care se bucură de aceleaşi drepturi ca şi oratoriul (cf. CDC, can. 1227). Denumirea de capelă derivă de la o bisericuţă din oraşul francez Tours, în care este păstrată şi cinstită capa sau mantaua sfântului Martin (316-397). Termenul capelă mai înseamnă şi un mic grup de corişti care cântă la celebrările liturgice.
