(Din lat. oblátus, oferit). În vechime era copilul oferit de părinţi unei mănăstiri pentru a deveni călugăr. După reforma Ordinului benedictinilor din sec. al XIX-lea, înseamnă orice credincios care, trăind în lume, se afiliază unei mănăstiri, fără a depune voturi, cu scopul de a duce o viaţă creştină impregnată de spiritualitatea benedictină. Există şi unele congregaţii călugăreşti ai căror membri sunt numiţi "oblaţi": Oblaţii Sfintei Fecioare; Oblaţii Sfântului Iosif; Oblaţii Sfântului Fransisc de Sales etc.
