(Din ebr. jóbel, sunet de corn; apoi în gr. iobeláios, iar în lat. iubilaéus). În Vechiul Testament era anul sabatic ce se celebra o dată la cincizeci de ani, adică după şapte grupe de şapte ani sau "şapte săptămâni de ani", an de iertare generală a datoriilor, a pedepselor şi a greşelilor (cf. Lev 25,8-22). Începând de la 1300, pe timpul pontificatului Papei Bonifaciu al VIII-lea, s-a introdus în Biserica Catolică obiceiul celebrării anului sfânt al mântuirii (jubileul), mai întâi o dată la o sută de ani, apoi mai des, iar actualmente o dată la douăzeci şi cinci de ani. Cu prilejul jubileului, Biserica acordă indulgenţa plenară solemnă tuturor credincioşilor care se spovedesc, se împărtăşesc şi îndeplinesc rugăciunile prescrise. Până în prezent Biserica a celebrat 28 de jubilee.
