(Din gr. hypóstasis, substanţă). Termen teologic folosit pentru precizarea credinţei Bisericii în misterul Sfintei Treimi: un singur Dumnezeu sau o singură natură dumnezeiască (ousía) şi trei ipostaze sau persoane, adevăr definit de Conciliul din Constantinopol (381), şi în misterul lui Cristos: două naturi şi o singură ipostază sau persoană, adevăr definit de Conciliul din Calcedon (451).
