(Din lat. consubstantiális, trad. a termenului gr. homooúsios, de aceeaşi substanţă, de aceeaşi fiinţă). Termen teologic, adoptat de Conciliul ecumenic din Niceea (325) pentru a defini unitatea perfectă şi identitatea, nu numai specifică, ci şi "numerică", de substanţă, esenţă şi natură între Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Tatăl. Fiul este "consubstanţial- de o fiinţă" cu Tatăl. Conciliul din Constantinopol din anul 381 a păstrat această expresie din formularea Crezului de la Niceea şi l-a mărturisit pe "Fiul lui Dumnezeu unul-născut care din Tatăl s-a născut mai înainte de toţi vecii, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu creat, de o fiinţă (lit. de aceeaşi substanţă) cu Tatăl" (DS 150). Termenul "consubstanţial" este aplicat şi Sfântului Duh, a treia Persoană a Sfintei Treimi, consubstanţial Tatălui şi Fiului ("care împreună cu Tatăl şi cu Fiul este adorat şi preamărit"). Cele trei Persoane ale Sfintei Treimi sunt consubstanţiale (o singură natură şi trei ipostaze). Sfânta Treime este de o fiinţă şi nedespărţită.
