(Din lat. dioécesis, derivat din gr. dioíkesis, administraţie). Teritoriul ecleziastic care se află sub jurisdicţia imediată a unui episcop, pe care acesta îl conduce cu putere proprie şi nu ca vicar al papei (definiţie juridică). O porţiune a poporului lui Dumnezeu, care este încredinţată unui episcop pentru a o păstori cu colaborarea tuturor preoţilor, astfel încât, aderând la păstorul ei şi adunată de el în Duhul Sfânt prin Evanghelie şi Euharistie, să constituie o Biserică particulară în care este realmente prezentă şi acţionează Biserica lui Cristos, una, sfântă, catolică şi apostolică (cf. CD 11) (definiţie teologică).
