În sens larg, toţi clericii care aparţin unui institut călugăresc şi deci acceptă o regulă (de aici denumirea de "regulari")* şi profesează în public sfaturile evanghelice. În sens strict, ordine călugăreşti apărute în sec. al XVI-lea şi începutul sec. al XVII-lea ai căror membri desfăşoară apostolat preoţesc şi duc o viaţă călugărească armonizată cu diferitele necesităţi ale timpului, fără a devia totuşi de la disciplină şi spiritualitate. Cei mai renumiţi sunt iezuiţii, barnabiţii şi teatinii.
