(Din lat. Jésus, Isus). Membrii ordinului călugăresc numit Socíetas Jésu (Societatea lui Isus), întemeiat de sfântul Ignaţiu de Loyola (1499-1506) şi aprobat de Papa Paul al III-lea în 1540. Pe lângă cele trei voturi solemne (castitate, ascultare şi sărăcie), iezuiţii depun un vot special: de ascultare faţă de papa. Deşi apariţia lor nu a fost condiţionată de Reforma protestantă, totuşi s-au dovedit a fi cei mai aprigi apărători ai credinţei catolice prin înfiinţarea de universităţi şi şcoli superioare, prin activităţi misionare, prin predici, cateheze, direcţiune spirituală etc.