Termen introdus în sec. al XVIII-lea pentru a indica regimul politico-ecleziastic sau sistemul de relaţii caracterizat de dominaţia statului (care mărturiseşte deschis religia creştină) asupra Bisericii, întrucât monarhul, atribuindu-şi o misiune religioasă şi o supremaţie asupra organizării ecleziastice, pune sub controlul său funcţiile spirituale ale Bisericii de a învăţa, de a sfinţi şi de a păstori. "În Biserică să nu se facă nimic fără hotărârea şi porunca împăratului" (cuvintele împăratului Iustinian la Conciliul din 536 de la Constantinopol: Mansi, VIII, 969). Deci, cezaropapismul este amestecul statului în treburile interne ale Bisericii sub pretextul apărării intereselor credincioşilor.
