(Din lat. cástitas). Virtutea prin care omul îşi stăpâneşte şi reglementază dorinţa sexuală conform exigenţelor raţiunii (cf. Toma de Aquino, Súmma theologíae, II-II, q. 151, a. 1). Ţine de virtutea cumpătării. "Curăţia semnifică integrarea pozitivă a sexualităţii în persoana umană şi, prin urmare, unitatea lăuntrică a omului în fiinţa sa trupească şi sufletească" (CBC 2337). Fiecare creştin e chemat la castitate. Persoanele consacrate trăiesc în înfrânare absolută până la moarte, înbrăţişând sfatul evanghelic al castităţii, care e "semn al vieţii viitoare şi izvor al unei rodnicii mai bogate într-o inimă neîmpărţită" (CDC, can. 599). Persoanele care se pregătesc pentru căsătorie trebuie să trăiască în înfrânare totală până la căsătorie, iar persoanele căsătorite trebuie să trăiască în curăţie conjugală respectând legile morale referitoare la viaţa sexuală. Castitatea implică ucenicia stăpânirii personale de sine, formarea caracterului şi spiritul de jertfă. De aceea vegherea, prudenţa, rugăciunea şi recurgerea la sacramentele Pocăinţei şi Euharistiei constituie condiţii absolut necesare pentru o maturizare creştină a sexualităţii.
