Botezul administrat copiilor născuţi din părinţi creştini. Chiar în Noul Testament se menţionează indirect practica botezării copiilor, când se vorbeşte de familii întregi care îmbrăţişează credinţa creştină şi primesc Botezul (cf. Fap 10,1-48; 16,15.33; 18,8; 1Cor 1,16). În sec. al III-lea, sfântul Ciprian şi Origene vorbesc explicit de botezul copiilor. În sec. al V-lea, practica botezării copiilor este deja generalizată. Deoarece toţi oamenii sunt chemaţi la mântuirea veşnică, Biserica afirmă dreptul şi obligaţia de a fi botezaţi copiii părinţilor creştini (cf. DS 2552-2562; 3296), cu condiţia ca cel puţin unul dintre părinţi să fie de acord şi totodată să existe speranţa educării creştine a copilului botezat (cf. CDC, can. 867-868). "Încă din cele mai vechi timpuri, Botezul este administrat copiilor, fiindcă el este un har şi un dar al lui Dumnezeu care nu presupune merite omeneşti; copiii sunt botezaţi în credinţa Bisericii. Intrarea în viaţa creştină deschide calea spre adevărata libertate" (CBC 1282).
