Perioada de un an de zile, care începe la primele vespere ale primei duminici din Advent, în care Biserica celebrează, la date precise, opera mântuitoare a lui Cristos. În fiecare săptămînă, duminica, Biserica celebrează misterul pascal, adică patima, moartea şi învierea Domnului. Pilonii anului liturgic sunt ciclul pascal, cu perioada de pregătire la Paşte, care începe cu Miercurea Cenuşii, şi cea de prelungire a lui până la Rusalii, şi ciclul Crăciunului cu solemnitatea Naşterii Domnului, precedată de Advent şi prelungită până la Botezul Domnului, în prima duminică după Epifanie. Ciclul temporal îl constituie cele 34 de săptămâni din afara celor două cicluri fundamentale. Anul liturgic este întregit de ciclul sanctoral, care cuprinde sărbătorile sfinţilor.